800 de japonezi protestează împotriva Chinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de japonezi au participat la demonstraţiile împotriva Chinei, ca urmare a conflictului teritorial declanşat de Japonia prin cumpărarea a trei insule din Marea Chinei.

Aproximativ 800 de japonezi au manifestat sâmbătă în cartierul Roppongi, aflat în apropiere de ambasada Chinei, împotriva protestelor iniţiate de guvernul de la Beijing, informează Mediafax. 

Demonstranţii denunţă atitudinea anti-japoneză a chinezilor, care au militat violent în ultimele săptămâni faţă de tranzacţia făcută de Japonia.

Conflictul dintre cele două state a început odată cu achiziţionarea de către Japonia a trei insule aflate în Marea Chinei, pe care le revendică şi guvernul de la Beijing. Ca răspuns, China a trimis în apele teritoriale ale Japoniei şase nave de patrulă pentru a atrage atenţia asupra suveranităţii Chinei în regiune. 

Cele trei insule intens disputate, Senkaku în Japonia şi Diaoyu în China, cumpărate de statul nipon de la un proprietar privat, sunt bogate în peşte şi în petrol. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite