VIDEO China a trimis şase patrule militare lângă insulele revendicate de Japonia
0
Oficialii guvernamentali ai Japoniei au declarat că şase nave chineze de patrulă au intrat în apele sale teritoriale, în apropiere de insulele disputate, din estul Mării Chinei, accentuând tensiunile declanşate de arhipelagul nelocuit, controlate de Tokyo, dar revendicate de Beijing.
Paza de coastă japoneză a precizat că două vase chineze au intrat în apele teritoriale japoneze la începutul zilei de vineri şi mai multe nave au venit ulterior. Paza de Coastă le-a trimis un avertisment să părăsească zona, informează „Voice of America“.
Agenţia oficială de ştiri a Chinei, Xinhua, a citat joi pe ministrul Agriculturii care a precizat că vasele respective vor fi trimise într-o misiune de rutină în apropierea insulelor pentru a atrage atenţia asupra suveranităţii Chinei în zonă şi pentru a proteja pescarii.
Insulele disputate de numai şapte kilometri pătraţi, cunoscute ca Senkaku în Japonia şi Diaoyu în China, reprezintă mărul discordiei dintre cele două state, datorită apelor bogate în peşte şi a solului în petrol.
Sute de protestatari s-au adunat joi la ambasada japoneză din Beijing pentru a condamna mişcarea făcută de guvernul de la Tokyo de a naţionaliza insulele private, aflate într-o zonă maritimă bogată. Ei au solicitat Japoniei să părăsească insulele nelocuite şi au ameninţat cu boicotul produselor japoneze.
Chinezii protestează împotriva Japoniei FOTO: Reuters
Autorităţile chineze au permis demonstranţilor să continue protestele, chiar dacă poliţia i-a atenţionat să nu se apropie prea mul de ambasada niponă.
Agenţia de ştiri japoneză Kyodo a transmis că alte proteste îndreptate împotriva japonezilor au mai avut loc şi în Shanghai şi Fuzhou, capitala provinciei Fujian.
Vice-ministrul chinez al Comerţului a avertizat joi că acest conflict ar putea afecta comerţul dintre China şi Japonia, în timp ce ministrul japonez al Afacerilor Externe a făcut apel la păstrarea calmului. Japonia este cel mai mare partener comercial al Chinei.
Japonia a anunţat luni că va cumpăra trei dintre cele cinci insule cu 26 de milioane de dolari de la un proprietar privat japonez. Oficialii japonezi au declarat că această acţiune a fost făcută pentru a asigura că nimeni nu va declanşa o confruntare cu China prin dezvoltarea insulelor nelocuite.
În schimb, China consideră că achiziţia făcută de statul nipon reprezintă o violare a suveranităţii chineze, accentuând că guvernul de la Beijing nu recunoaşte stăpânirea japoneză asupra insulelor. China îndeamnă Japonia să-şi revoce imediat achiziţia.
Guvernul de la Tokyo a respins cererea Chinei, precizând că statul nipon nu va reconsidera o tranzacţie asupra unui teritoriu considerat sub suveranitate japoneză.