Momentul în care o avalanșă surprinde un grup de schiori în Austria VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După câteva zile de ninsoare abundentă, o avalanșă a surprins un grup de schiori în vestul Austriei. Au apărut și primele imagini cu momentul în care avalanșa îi ia prin surprindere pe cei aflați pe pârtie.

Peste 200 de salvatori au fost trimiși să îi caute pe schiorii dispăruți în cantitatea uriașă de zăpadă care a acoperit 500 de metri dintr-o pistă de schi aflată în apropiere de orașul Zuers, relatează Digi24.

Dintre persoanele care apar în imagini, cele mai multe au reușit să scape de avalanșă și au ajuns în vale. Pentru cei prinși sub zăpadă, a fost nevoie de ore întregi înainte ca salvatorii să îi găsească. Căutările au continuat și pe parcursul zilei de luni, poliția declarând că în acest moment nu sunt alte persoane dispărute. 

Potrivit poliţiei, avalanşa a ajuns la o pârtie din zona pentru schi de la vârful Trittkopf, în apropiere de Lech, care are o altitudine de 2.700 de metri. Avalanşa s-a produs aproximativ la ora locală 15:00 (14:00 GMT) duminică.

FOTO AFP
FOTO AFP
Știri Externe



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite