VIDEO Operaţiunea de capturare a extremiştilor islamişti: cum au fost puşi la pământ criminalii soldatului britanic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi bărbaţi au decapitat miercuri un soldat britanic în vârstă de 25 de ani FOTO Reuters
Doi bărbaţi au decapitat miercuri un soldat britanic în vârstă de 25 de ani FOTO Reuters

Operaţiunea de capturare a celor doi suspecţi în cazul oribilei crime petrecute miercuri în cartierul londonez Woolwich a durat câteva secunde, înregistrarea obţinută de cotidianul britanic „The Daily Mirror” arătând cum forţele de ordine au tras mai multe focuri de armă până când au reuşit să-i pună la pământ pe cei doi agresori.

Extremiştii islamişti au atras poliţiştii la faţa locului, trăgând până în mijlocul drumului cadavrul soldatului britanic, identificat ieri drept Lee Rigby, în vârstă de 25 de ani. Atunci când văd că apare primul echipaj de poliţie, cei doi agresori o iau în direcţii diferite.

În timp ce unul dintre ei, identificat drept Michael Adebolajo, fuge înspre poliţişti şi este împuşcat, imediat după ce aruncă pe jos ceea ce pare a fi un cuţit. Celălalt, Michael Oluwatobi Adebowale, se mişcă pe lângă gard, îndreptându-şi arma către forţele de ordine şi este împuşcat şi el în cele din urmă.

Cei doi agresori au fost internaţi miercuri, imediat după ce au fost capturaţi, în spitale diferite din Londra, unde primesc îngrijiri medicale. Potrivit presei britanice, unul dintre ei se află în stare gravă.

Atacul de la Woolwich: schimbul de focuri dintre terorişti şi forţele de ordine

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite