VIDEO Furtunile violente din Marea Britanie şi Irlanda au lăsat peste 300.000 de case fără curent electric

0
0

Sute de mii de case au rămas fără energie electrică, miercuri seara, în urma furtunilor violente care au pus stăpânire pe mai multe regiuni din nord-vestul Regatului Unit şi din Irlanda. De asemenea, din cauza codului roşu de vânt majoritatea şcolilor au fost închise, iar zeci de zboruri aeriene au fost anulate, informează BBC.

În Albion, rafalele de vânt puternice, care ating deseori şi 160 de kilometri pe oră, au lăsat fără curent electric aproximativ 75.000 de locuinţe. Probleme au apărut şi pe şosele, precum şi pe calea ferată. În zona de sud vest a Londrei, porţiuni importante din autostrada M3 au fost inundate de Tamisa. Din cauza numeroaselor localităţi aflate sub ape, autorităţile au mobilizat peste 1.000 de militari.

Daunele materiale provocate de aceste intemperii s-ar putea ridica la peste un miliard de lire sterline, anunţă postul de televiziune Sky News.

Situaţia cea mai critică rămâne totuşi cea din Irlanda, acolo unde din cauza ploilor abundente şi a vântului extrem de puternic, care atinge şi 180 de kilometri pe oră, peste 260.000 de case au rămas fără energie electrică. Autorităţile nu s-au ferit să declare că pentru Irlanda este cea mai gravă pană de curent din ultimii 15 ani.

„Furtunile au cauzat daune materiale semnificative. Încercăm să găsim o soluţie pentru această situaţie”, a spus Jerry O'Sullivan, reprezentantul companiei de furnizare a energiei electrice Power supplier ESB.

Cele mai afectate localităţi de inundatii, unde oamenii au rămas fără curent electric, sunt Cork, Kerry şi Clare.

„Facem tot ce este necesar pentru a ajuta familiile şi comunităţile să treacă peste aceste momente dificile. Trebuie să menţionez că, din cauza nivelului mare de precipitaţii, lucrurile se vor înrăutăţi înainte să se îmbunătăţească”, a spus premierul britanic, David Cameron.

Meteorologii au avertizat că inundaţiile ar putea continua pentru încă cel puţin o lună. Tot aceştia au anunţat că în următorul sfârşit de săptămână situaţia s-ar putea înrăutăţi deoarece sunt aşteptate noi furtuni.


Citeşte şi:

Europa, cufundată sub ape. Inundaţiile au cuprins continentul

O altă furtună atlantică a lovit Europa la începutul acestei săptămâni, aducând cu sine vânturi puternice şi ploi torenţiale, afectând mai ales ţări precum Anglia, Irlanda, Portugalia, Spania şi Franţa. Autorităţile au transmis că se confruntă cu cele mai puternice precipitaţii de iarnă din ultimele decenii.

FOTO Roma şi Veneţia, sub ape. Mai multe oraşe din Italia au fost evacuate din cauza pericolului de inundaţie

Italia este afectată, începând de vineri, de intemperii puternice, însoţite de ninsori abundente, în Alpi, şi de ploi torenţiale, care provoacă creşteri ale nivelului apelor, în special la Roma, relatează AFP. Vremea proastă va dura cel puţin până marţi.

Pagube de peste 5 milioane de lei din cauza inundaţiilor, în 2013

În această săptămână, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi-a prezentat bilanţul pentru anul 2013. Una dintre cele mai mari probleme ale anului trecut au fost inundaţiile, care au provocat pagube însemnate, în mai multe unităţi administrativ teritoriale din judeţ.

Mai multe - Europa

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite