FOTO Roma şi Veneţia, sub ape. Mai multe oraşe din Italia au fost evacuate din cauza pericolului de inundaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Italia este afectată, începând de vineri, de intemperii puternice, însoţite de ninsori abundente, în Alpi, şi de ploi torenţiale, care provoacă creşteri ale nivelului apelor, în special la Roma, relatează AFP. Vremea proastă va dura cel puţin până marţi.

În timp ce nivelul apelor râului Arno se diminuează, nivelul apelor râului Tibru continuă să crească, urmând să atingă cel mai înalt nivel în cursul nopţii. Evoluţia este urmărită îndeaproape de autorităţi. 

La periferia de nord a Romei, pompierii au evacuat aproximativ 30 de persoane blocate într-o clădire comercială rămasă izolată din cauza inundaţiilor.

Totodată, apele Tibrului au invadat mai multe terenuri de sport. Papa Francisc l-a contactat telefonic pe un preot din nordul capitalei "pentru a-i asigura pe toţi credincioşii că se află alături de ei".

Primăria, foarte criticată pentru incapacitatea de evita haosul în transporturi, a înfiinţat o celulă de criză. Numeroase şosele şi autostrăzi de pe litoral au fost inundate, inclusiv în apropiere de Fiumicino, principalul aeroport al Romei.

La Pisa, unde momentul critic a avut loc vineri, cu un debit al râului Arno între 2.500 şi 3.000 de metri cubi pe secundă, situaţia s-a ameliorat.

La Ponsacco, o parte din locuitori (1.600) şi-au găsit adăpost la părinţi sau la prieteni. La San Miniato, o mie de persoane au fost evacuate preventiv.

La sud de Lazio, râul Aniene a rupt digurile în apropiere de Subiaco. La Veneţia, "acqua alta", fenomenul de maree care inundă în mod frecvent o bună parte din oraş, a atins un nivel foarte înalt (104 centimetri). Aproximativ 8% din zona pietonală a Veneţiei se află sub ape. În Piaţa San Marco, nivelul apei a atins 25 de centimetri.

La munte, temperaturile au crescut, generând temeri privind producerea de avalanşe. Ninsorile abundente afectează comunicaţiile şi provoacă întreruperi de curent. În regiunea Trentino-Tirolul de Sud, unde s-a depus un strat de zăpadă de peste doi metri, toate trecerile au fost închise. Armata, dotată cu pluguri de zăpadă, a fost mobilizată pentru a ajuta la deszăpezirea drumurilor în Veneto. În Golful Napoli, rafale puternice de vânt cald şi uscat reţineau la chei o parte din hidroglisoare. Ploile puternice afectează şi sudul Italiei, în special în Calabria, unde circulaţia se desfăşoară cu dificultate.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite