Viaţa lui Boris Johnson, primarul londonez care susţine ieşirea Marii Britanii din UE, marcată de ambiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Londrei, Boris Johnson Foto: AP
Primarul Londrei, Boris Johnson Foto: AP

Viaţa lui Boris Johnson, primarul conservator al Londrei, unul dintre cei mai cunoscuţi politicieni din Marea Britanie, pare să devină tot mai agitată, după ce acesta a anunţat că va susţine ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Decizia influentului politician britanic, considerată de analişti drept o lovitură pentru premierul David Cameron, care va face campanie în vederea rămânerii ţării în blocul comunitar, ar putea să-i influenţeze pe mulţi dintre alegători, mai ales pe cei indecişi, scrie presa internaţională. 

Unii comentatori sunt însă de părere că hotărârea primarului Londrei are la baza dorinţa lui de a-i lua locul lui David Cameron.

De altfel, notează AFP, viaţa lui Boris Johnson, un personaj politic influent şi charismatic, a fost marcată întotdeauna de ambiţii.

Născut în 1964 la New York, SUA, Alexander Boris de Pfeffel Johnson, poreclit „BoJo“, provine dintr-o familie care a ţintit sus, cel puţin în ceea ce priveşte cariera.

Tatăl său a fost membru al Parlamentului European, iar Jo Johnson, fratele lui Boris, face parte din cabinetul Cameron, ocupând portofoliul dedicat universităţilor şi ştiinţei.

Viaţa lui Boris Johnson, croită după un tipar mai puţin obişnuit

Sora lui, Rachel, jurnalistă şi scriitoare, a afirmat că, pe vremea când era copil, Boris Johnson spunea că îşi doreşte să fie „regele lumii“.

După ce şi-a încheiat studiile, la Oxford, Boris Johnson a lucrat ca jurnalist pentru „The Times“ şi „The Daily Telegraph“, fiind inclusiv corespundent la Bruxelles.

În 2001 a devenit membru al Parlamentului, iar în 2008 a preluat primăria Londrei, fiind reales în 2012. În timpul mandatului său, Londra a găzduit, în vara anului 2012, Jocurile Olimpice, un succes pentru Johnson.

Mandatul lui se va încheia în luna mai, însă ambiţiile sale politice nu se opresc aici, el urmărind, potrivit unor analişti, să ajungă la conducerea Marii Britanii.

Viaţa lui Boris Johnson, asociată cu declaraţii excentrice

Boris Johnson, care este căsătorit şi are patru copii, a făcut adesea declaraţii care au ţinut prima pagină a ziarelor. Printre acestea se numără o afirmaţie care se referă tocmai la şansele lui de a ajunge premier.

„Şansele mele de a deveni prim-ministru sunt la fel de mari ca şansele de a-l găsi pe Elvis pe Marte sau de a mă reîncarna într-o măslină“, a afirmat Johnson.

Excentricul politician, devenit celebru şi pentru freza sa, a intrat în atenţia tuturor şi când a afirmat „dacă veţi vota conservatorii, soţia dumneavoastră va avea sâni mai mari, iar şansele de a deţine un BMW M3 vor creşte“. 

Prin atitudinea sa, scrie AFP, Boris Johnson a reuşit să câştige simpatia multor britanici, chiar dacă unii dintre aceştia nu îi împărtăşesc opiniile politice.

Totuşi, viitorul său politic va depinde mult de modul în care va acţiona pe timpul campaniei în vederea referendumului din 23 iunie privind apartenenţa Marii Britanii la blocul comunitar.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite