Brexit: David Cameron îşi apără în Parlament acordul pentru menţinerea Marii Britanii în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul britanic David Cameron va prezenta luni în Parlament acordul obţinut vineri cu partenerii europeni, cu patru luni înainte de desfăşurarea referendumului privind apartenenţa Marii Britanii la UE, un scrutin al cărui rezultat este incert.

David Cameron speră să îi convingă pe majoritatea britanicilor să voteze „Da“ la referendumul din 23 iunie privind menţinerea Marii Britanii în UE, însă deja a eşuat în a-l atrage de partea sa pe carismaticul primar al Londrei, Boris Johnson, care s-a alăturat duminică taberei pro-Brexit, relatează AFP, potrivit Le Point.

„Voi face campanie pentru ieşirea“ din UE, a anunţat Boris Johnson. „Nu trebuie confundate frumuseţile Europei, vacanţele în Europa, mâncarea fantastică şi prieteniile cu un proiect politic care riscă acum să scape de sub controlul democratic“, şi-a justificat el opţiunea.

Implicarea primarului Londrei în campanie pentru ieşirea din UE reprezintă o lovitură pentru premierul britanic, care îşi joacă locul în istorie şi pe cel al ţării sale în lume, pledând pentru rămânerea în UE.

Premierul britanic a reuşit până acum să evite dezertarea principalelor personalităţi ale Partidului Conservator, cum ar fi Theresa May. El a încercat să îl atragă şi pe Johnson de partea sa. „Aş vrea să îi spun lui Boris ceea ce le spun tuturor, şi anume că vom fi mai în siguranţă, mai puternici şi mai prosperi în Uniunea Europeană“, declarase duminică, la BBC, David Cameron.

„Perspectiva de a colabora cu (liderul partidului eurofob UKIP) Nigel Farage şi cu (fostul deputat) George Galloway şi de a face un salt în necunoscut nu este calea cea bună pentru ţara noastră“, a adăugat el, făcând referire la două figuri-cheie ale campaniei pro-Brexit. Însă Boris Johnson a anunţat că va încerca să se îndepărteze de aceste personalităţi şi că nu va participa la dezbateri televizate împotriva partidului său până la referendumul prevăzut pentru 23 iunie.

În tabăra conservatoare care susţine ieşirea din UE, primarul Londrei este urmat de cinci miniştri - printre care şi deţinătorul portofoliului Justiţiei, Michael Gove, un prieten personal al lui Cameron -, un secretar de stat şi candidatul conservator la primărie, Zac Goldsmith. „Boris vrea să dea lovitura de graţie“, scrie Daily Mail în ediţia de luni, vorbind despre neînţelegerile din rândul conservatorilor.

David Cameron are la dispoziţie patru luni pentru a-şi convinge compatrioţii de soliditatea acordului pe care tocmai l-a negociat la Bruxelles pentru consolidarea „statutului special“ al Marii Britanii în UE. Conform primului sondaj realizat după acord pentru „Mail on Sunday 0147, 48% dintre britanicii intervievaţi nu ar dori ieşirea din UE, 33% sunt pro-Brexit, în timp ce 19% s-au declarat încă indecişi.

Un Brexit ar putea provoca organizarea unui nou referendum privind independenţa Scoţiei, a reamintit duminică premierul scoţian Nicola Sturgeon. „Dacă ieşim din Uniunea Europeană, acest lucru ar declanşa o cerere pentru al doilea referendum privind independenţa“, a avertizat ea la BBC. La primul referendum, organizat în septembrie 2014, 55% dintre scoţieni au votat împotriva independenţei.

Conştient de mize, David Cameron şi-a pus la bătaie duminică toate forţele, profitând de emisiunea de la BBC, extrem de vizionată, pentru a-i ataca frontal pe cei care susţin Brexit-ul şi care argumentează că Marea Britanie ar fi mai suverană în afara blocului comunitar. Părăsind UE, Marea Britanie nu ar avea decât „iluzia suveranităţii“, a spus el, anunţând depunerea, în viitorul apropiat, a unui proiect de lege care urmăreşte protejarea suveranităţii Parlamentului britanic.

Premierul britanic a atras atenţia asupra „anilor de incertitudine“ care ar urma în cazul unui Brexit. „La sfârşitul acestui proces, nu ar exista nicio garanţie că firmele noastre vor avea un acces deplin la piaţa“ europeană, a subliniat David Cameron.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite