Val masiv de drone lansat de Rusia asupra Ucrainei. Mai multe persoane au fost rănite
0Autorităţile ucrainene au anunțat sâmbătă, 12 aprilie, că Rusia a lansat zeci de drone într-un nou atac norturn asupra Ucrainei. Au fost rănite patru persoane și au fost provocate distrugeri la clădiri rezidențiale și comerciale din mai multe regiuni ale țării.

Forţele aeriene ucrainene au declarat că au doborât 56 dintre cele 88 de drone lansate de Rusia. Alte 24 de drone au fost „pierdute”, fiind deviate prin mijloace de război electronic, potrivit Reuters.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a transmis că trei persoane au fost rănite în capitală în urma atacurilor cu drone. Resturi provenite din drone au distrus o locuinţă privată şi au avariat mai multe clădiri comerciale, provocând incendii extinse în diferite părţi ale oraşului, au precizat oficialii locali.
O altă persoană a fost rănită în oraşul Harkov, situat în nord-estul ţării, potrivit primarului Ihor Terehov.
Autorităţile regionale au mai raportat pagube la clădiri rezidenţiale şi comerciale în regiunea Dnipropetrovsk, din centrul Ucrainei, iar armata a confirmat distrugeri şi în regiunea Odesa, în sudul ţării.
De asemenea, forțele ruse se regrupează și se pregătesc pentru un nou atac în regiunea Harkov, potrivit Grupului operațional-strategic de forțe al Ucrainei „Khortytsia”, citat de The Kyiv Independent.
Într-o declarație oficială din 12 aprilie, „Khortytsia” a raportat că rușii își regrupează activ unitățile și se pregătesc să reia operațiunile ofensive în regiune.
În zona Kupiansk, trupele ucrainene au contracarat încercările de asalt ale rușilor în apropiere de Kindrashivka, Kamianka și Zahryzove. De asemenea, a fost oprit un asalt mecanizat care implica cinci vehicule blindate în apropiere de Lozova și Nova Kruhliakivka.
De asemenea, forțele ruse au lansat atacuri în sectorul Lyman, la granița dintre regiunile Luhansk și Donețk. Toate avansurile rusești au fost respinse.