Ungaria critică afirmaţiile lui Zelenski cu privire la racheta căzută în Polonia

0
Publicat:

Guvernul ungar a estimat miercuri că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski dă „un exemplu prost" afirmând că racheta care a ucis două persoane într-un sat polonez în apropiere de frontiera cu Ucraina provenea din Rusia, relatează AFP.

 Gergely Gulyas. FOTO fidesz.hu
Gergely Gulyas. FOTO fidesz.hu

„Într-o astfel de situaţie, liderii mondiali se exprimă de o manieră responsabilă", a declarat presei Gergely Gulyas, şeful de cabinet al prim-ministrului Viktor Orban.

Ori „preşedintele ucrainean, acuzându-i imediat pe ruşi, a greşit, este un exemplu prost", a adăugat el, salutând pe de altă parte atitudinea prudentă a Poloniei şi a SUA.

Varşovia a apreciat drept „foarte probabil" să fie vorba despre un proiectil antiaerian ucrainean, evocând „un accident nefericit", o ipoteză acreditată de NATO şi de Casa Albă.

Gulyas: „Numai Rusia este responsabilă de război”

Prim-ministrul ungar Viktor Orban, grijuliu să menţină legături apropiate cu Kremlinul, întreţine relaţii tensionate cu preşedintele Volodimir Zelenski, denunţând în acelaşi timp ofensiva rusă în Ucraina. „Numai Rusia este responsabilă de război, fără război nu ar fi existat lovituri cu rachete în Polonia", a subliniat Gulyas  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite