Un tribunal prorus din Doneţk va judeca cinci prizonieri străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lagar din Doneţk Foto gov pl
Lagar din Doneţk Foto gov pl

Autoproclamata republică populară Doneţk din estul separatist prorus al Ucrainei a anunţat vineri că va judeca cinci prizonieri străini (trei britanici, un suedez şi un croat), acuzaţi că au luptat ca mercenari alături de armata ucraineană împotriva trupelor ruse şi care riscă să fie condamnaţi la moarte, a anunţat agenţia Interfax, citată de EFE.

''Audierea judiciară va avea loc luni, 15 august, şi se va desfăşura cu uşile închise'', a declarat un purtător de cuvânt al aşa-zisului Tribunal Suprem din Doneţk.

Autorităţile proruse din Doneţk au prezentat de luna trecută acuzaţiile împotriva a doi dintre cei trei combatanţi britanici, Dylan Healey şi Andrew Hill.

Primul a fost luat prizonier de către militari ruşi în regiunea ucraineană Zaporojie la jumătatea lunii aprilie, potrivit organizaţiei britanice Presidium Network, iar cel de-al doilea, fost soldat în infanteria britanică şi veteran al războiului din Afganistan, a fost rănit în luptă în Ucraina şi luat prizonier în regiunea Nikolaev.

Alţi doi combatanţi britanici şi unul marocan capturaţi de asemenea de trupele ruse au fost condamnaţi la moarte de justiţia separatiştilor proruşi din provincia Doneţk la începutul lunii iunie. Avocaţii acestora au formulat recurs, care încă nu a fost soluţionat.

Încă un britanic, lucrător umanitar luat prizonier de trupele ruse în Ucraina, a murit în detenţie în luna iulie din cauza unor boli cronice.

Ministerul rus al Apărării a susţinut marţi, în raportul său zilnic despre evoluţia ofensivei în Ucraina prezentat de purtătorul de cuvânt Igor Konaşenkov, că trupele ruse au eliminat în ultimele patru săptămâni în Ucraina 99 de mercenari polonezi, 36 de canadieni, 33 de români şi 21 de americani.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite