Un traficant de persoane a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în Italia

0
Publicat:

Un tribunal italian a condamnat la 20 de ani de închisoare un Traficant de persoane turc implicat într-un naufragiu care a provocat moartea a cel puțin 94 de migranți, a informat presa, notează AFP, scrie Agerpres.

Steag Italia FOTO: Shutterstock
Steag Italia FOTO: Shutterstock

Tribunalul din Crotone l-a găsit vinovat pe Gun Ufuk, un cetăţean turc în vârstă de 29 de ani, că a provocat naufragiul unei nave pline cu migranţi şi că făcut parte dintr-o reţea de imigraţie ilegală.

De asemenea, judecătorii au decis aplicarea unei amenzi de trei milioane de euro şi plata unor daune şi despăgubiri părţilor civile.

Gun Ufuk este unul dintre cei patru presupuşi traficanţi de persoane care se aflau la bordul unei nave cu migranţi care s-a scufundat în timpul unei furtuni în largul Calabriei pe 26 februarie 2023.

Vasul, care transporta aproximativ 180 de migranţi din Afganistan, Iran, Pakistan şi Siria, printre care se aflau mulţi copii, a părăsit coasta turcă, dar s-a scufundat la scurt timp după aceea.

Unul din presupușii traficanți de persoane a murit în naufragiu, în timp ce alţi doi sunt analizați de justiţie. Gun Ufuk a declarat în fața tribunalului că a fost angajat doar pentru a fi mecanic la bordul navei, nu pilot.

„A trebuit să fug din Turcia din motive politice”, a afirmat acesta în instanţă, spunând că a fost închis pentru că l-a criticat pe presedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

După tragedia maritimă, premierul italian Giorgia Meloni și-a luat angajamentul că va fi mai severă cu traficanţii de persoane. Partidul său a câştigat alegerile din 2022, asumându-și ca obiectiv să reducă numărul migranţilor ajunși pe mare în Italia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite