Un piton regal de 1,5 metri, descoperit lângă o parcare din Viena

0
Publicat:

Un piton regal cu o lungime de 1,5 metri a fost descoperit într-o zonă împădurită din proximitatea unei parcări din Viena, a anunţat duminică poliţia din capitala Austriei, potrivit DPA.

FOTO: wien.orf.at
FOTO: wien.orf.at

Şarpele a fost observat de un poliţist care trecea prin zonă. Agentul l-a capturat rapid, „l-a imobilizat” şi l-a predat serviciilor pentru protecţia animalelor, a precizat poliţia vieneză.

Reptila a fost cel mai probabil abandonată şi părea să se afle într-o stare letargică în momentul descoperirii sale. Nu a făcut nicio încercare de a ataca sau de a fugi, potrivit forţelor de ordine austriece.

Pitonii regali, o specie nativă din Africa de Vest şi Africa Centrală, nu sunt veninoşi şi sunt consideraţi relativ paşnici. Adeseori crescuţi în terarii ca animale de companie exotice, ei se hrănesc cu şoareci, şobolani şi păsări pe care le ucid prin constricţie şi asfixiere.   

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite