UE va acorda Turciei un ajutor umanitar de 26 de milioane de euro, după seismul din 6 februarie 2023

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană va acorda Turciei un ajutor umanitar de 26 de milioane de euro pentru a-i sprijini pe refugiaţii din apropierea graniţei cu Siria afectată de cutremure anul trecut, relatează vineri dpa.

Un cutremur devastator a avut loc în Turcia, pe 6 februarie 2023 FOTO Profimedia
Un cutremur devastator a avut loc în Turcia, pe 6 februarie 2023 FOTO Profimedia

UE "continuă să fie solidară cu refugiaţii" din Turcia, a declarat comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, într-o declaraţie în care a anunţat finanţarea, anunță Agerpres.

Seismul din 6 februarie 2023 care a lovit sud-estul Turciei a făcut 53.537 de morţi şi 107.213 de răniţi în această ţară, potrivit bilanţului final comunicat vineri de Ministerul de Interne din Turcia, notează AFP.

După contabilizarea din surse oficiale a celor 1.414 de morţi din zonele controlate de Damasc în Siria vecină şi a celor peste 4.500 de morţi recenzaţi în regiunile care nu se află sub controlul Damascului, dezastrul ar fi cauzat în total moartea a aproape 60.000 de persoane în Turcia şi Siria.

Turcia găzduieşte cea mai numeroasă populaţie de refugiaţi din lume, aproape patru milioane de persoane.  

Costurile cutremurului din Turcia s-ar ridica la 84 de miliarde de dolari. Ce a promis Erdogan turcilor

Cel mai devastator cutremur care a lovit Turcia în aproape un secol ar putea costa ţara până la 84,1 miliarde de dolari, a arătat o organizaţie a oamenilor de afaceri din Turcia.

Bilanţul seismului violent care a lovit Turcia şi Siria la 6 februarie 2023 a crescut la 35.225 de morţi, conform celor mai recente rapoarte oficiale citate de Agerpres. Cutremurul cu magnitudinea 7,8 a ucis 31.643 de persoane în sudul Turciei, a declarat luni Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor şi a Situaţiilor de Urgenţă (AFAD).

Potrivit unui raport publicat de Turkish Enterprise and Business Confederation, costurile pagubelor se ridică la 84,1 miliarde de dolari, dintre care 70,8 miliarde de dolari pentru repararea miilor de locuinţe distruse, 10,2 miliarde de dolari reprezentând pierderea venitului naţional şi 2,9 miliarde de dolari ca urmare a zilelor de lucru pierdute.

Raportul estimează că principalele costuri vor fi cele cu reconstruirea locuinţelor, a liniilor pentru transportul energiei electrice şi a infrastructurii, precum şi acoperirea nevoilor de adăpost, pe termen scurt, mediu şi lung, ale sutelor de mii de oameni care au rămas fără locuinţă.

Preşedintele Turciei, Tayyip Erdogan, a anunţat că statul va finaliza reconstrucţia caselor în decurs de un an iar Guvernul de la Ankara pregăteşte un program care va permite ţării "să stea din nou în picioare."

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite