UE îşi închide spaţiul aerian pentru toate avioanele ruseşti. Sunt vizate inclusiv aeronavele oligarhilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ursula von der Leyen FOTO EPA-EFE
Ursula von der Leyen FOTO EPA-EFE

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat că Uniunea Europeană îşi închide spaţiul aerian pentru toate avioanele ruseşti, inclusiv pentru survol, ca o formă de sancţionare a Moscovei pentru invazia din Ucraina. Sunt vizate inclusiv avioanele oligarhilor. Decizia a fost luată după ce 18 state europene anunţaseră această decizie, conform The Guardian.

Măsura implică interzicerea tuturor aeronavelor civile şi militare care zboară dinspre Rusia sau care aparţin unei companii ruseşti. Astfel, Italia, Franţa, Belgia, Germania, Danemarca, Luxemburg, Finlanda, Slovenia, Lituania, Bulgaria, Letonia, Estonia, Cehia, Polonia, România, Republica Moldova, Marea Britanie şi Islanda şi-au închis spaţiile aeriene pentru aeronavele Rusiei, potrivit Digi 24.

Premierul belgian Alexander De Croo a transmis pe Twitter că ţara sa a decis închiderea spaţiului său aerian pentru companiile ruse, iar guvernul luxemburghez a afirmat într-un comunicat că va face acelaşi lucru de duminică.

Luxemburgul este o platformă majoră pentru avioane-cargo şi transporturi de mărfuri în Europa. 

Austrian Airlines a spus duminică că îşi anulează zborurile spre Rusia şi evită spaţiul aerian din Rusia pentru cel puţin şapte zile. Swiss International Air Lines şi-a menţinut zborurile pentru moment. 

Moscova a răspuns prin închiderea spaţiului aerian pentru zborurile comerciale şi de tranzit din ţările UE, măsura fiind folosită pentru avioanele care au legături sau sunt înregistrate cu Letonia, Lituania, Estonia, Slovenia, Bulgaria, Polonia, Cehia şi România.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite