Foto Trupele ucrainene s-au retras din satul Krinki, pe malul stâng al Niprului, după ce rușii au pus totul la pământ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Infanteriștii marini ucraineni au evacuat un sat cheie unde stabiliseră un cap de pod, pe malul stâng al râului Nipro, într-o înfrângere tactică a campaniei Kievului de eliberare și menținere a terenului într-un sector sudic strategic, a relatat miercuri un portal ucrainean, citat de Kyiv Post.

Satul Krinki a fost distrus aproape în totalitate FOTO Captură Kyiv Post
Satul Krinki a fost distrus aproape în totalitate FOTO Captură Kyiv Post

Satul Krinki, vizavi de orașul Herson, a fost capturat pentru prima dată de trupele ucrainene într-o operațiune dramatică de traversare a râului la mijlocul lunii octombrie 2023.

Comunitatea de pescari și turistică, acum în ruină, a fost evacuată în ultima săptămână, punând capăt a peste șapte luni de prezență acolo a forțelor ucrainene, a raportat platforma militară ucraineană DeepState.

Trupele ucrainene au traversat râul Nipru în ambarcațiuni mici pentru a ajunge pe malul drept aflat sub control ucrainean, în apropiere de orașul Herson, porivit altor surse. Nu a fost raportată o interferență semnificativă a forțelor ruse în ceea ce privește această evacuare.

Forțele de apărare au fost nevoite să se retragă din Urozjaine și Krinki, potrivit LIGA. net, care a citat o sursă din Statul Major

❗️"În ambele așezări, nu mai avea sens să se mențină pozițiile din cauza distrugerilor la scară largă.”

Krinki și terenul mlăștinos dimprejur său au fost pe larg mediatizate ca scenă a unor bătălii defensive strânse, însă în mare parte reușite, purtate de infanteriștii ucraineni marini de elită, susținuți de drone, împotriva unor forțe ruse mult mai numeroase, cu un avantaj masiv al puterii de foc.

Declarațiile oficiale ale armatei ucrainene, marți nu au făcut nicio referire directă la retragerea din Krinki. Totuși, postului național Suspilne Novini a confirmat că satul a fost abandonat „în urmă cu câteva săptămâni”.

Miercuri, raportul zilnic al Statului major al armatei ucrainene (ACS) a transmis că trupele ucrainene erau încă prezente și dețineau poziții pe malul stâng al Niprului în Kozaci Laheri, un sat vecin cu Krinki.

Forțele ruse au încercat marți un asalt asupra acestui sat, care a eșuat, se arată în acest comunicat. Ultima dată când armata ucraineană a raportat o încleștare la sol în Krinki a fost pe 11 iulie.

Soldații și voluntarii care au descris condițiile de luptă din satul evacuat în ultimele luni au raportat mai puțin de 200 de luptători. O mare parte a Corpului de infanteriști marini, împreună cu un număr mic de voluntari ai unităților de apărare teritorială, au rezistat în apărare din martie încoace.

De luni de zile, trupele ucrainene asediate nu au reușit decât să primească alimente și muniții și să evacueze răniții, la bordul unor bărci în timp ce erau în vizorul dronelor rusești.

În aceste condiții, abandonarea satului Krinki marchează probabil capătul eforturilor depuse de  forțele ucrainene de a menține teritoriul eliberat și a-l extinde.

PotrivitDeep State, Krinki se află sub control rusesc. Satul Kozaci Laheri e disputat
PotrivitDeep State, Krinki se află sub control rusesc. Satul Kozaci Laheri e disputat

Armata ucraineană dispune de echipamente tactice, printre care poduri de asalt standard NATO donate de Germania. În cele mai bine de șase luni de la stabilirea unui cap de pod la Krinki, comandanții ucraineni de vârf nu au încercat niciodată să lanseze un pod peste râul Nipro, un obstacol major. Orice încercare de trecere în acest sens ar fi fost ținta bombardierelor rusești care operează aproape pe deplin liber în spațiul aerian deasupra sectorului Herson, spun analiștii militari.

Puternice bombe cu planare lansate de Forțele Aeriene Ruse au lovit pozițiile infanteriștilor marini ucraineni aproape cu impunitate vreme de luni de zile, întrucât apărările aeriene ucrainene din acest sector al frontului sunt prea firave și cu rază prea mică de acțiune pentru a pune probleme atacurilor aeriene rusești contra capului de pod.

Bombardamentele rusești și atacurile terestre împotriva pozițiilor ucrainene au lăsat satul Krinki, cândva un cătun verde pe malul apei, cu aproximativ 200 de case și cabane, aproape aplatizat.

Potrivit rapoartelor rusești privind situația de pe câmpul de luptă, încleștări erau încă în desfășurare în zonele joase ale râului Nipru, lângă Herson. Cele mai multe lupte erau de infanterie în labirintului de insule și canale joase ale cursului inferior al râului, în timp ce atacuri aeriene rusești continuau, a informat miercuri bloggerul militar pro-rus Dva Majora.

Platformele de informare oficiale, controlate de Kremlin declarau încă din martie că întregul mal stâng al râului Nipru este curățat de forțele ucrainene, ceea ce a suscitat furia bloggerilor militari ruși care insistau că sunt știri false și că infanteriștii marini ucraineni încă rezistă acolo.

788 de soldați ucraineni ce apărau satul Krinki, dați dispăruți

 Aceștia au dispărut pe parcursul operațiunii de apărare care s-a derulat între octombrie 2023 și sfârșitul lunii iunie, potrivit Slidsvto.Info, citat de Ukrainska Pravda.

Potrivit rapoartelor, lupte sunt în prezent în curs de desfășurare pe insulele din apropierea satului Krinki.

Slidstvo.Info a intervievat aproximativ o duzină de marinari, barcagii și medici din diferite brigăzi de marină.

Cei mai mulți dintre ei spun că apărarea satului a fost o misiune extrem de grea cu resurse limitate încă de la început.

„A fost deosebit de dificil să mergem acolo în octombrie pentru iarnă”, a declarat unul dintre ofițerii care au participat la această operațiune.

Unii dintre cei ce au luat parte la debarcarea în Krinki relatează că, inițial, a fost posibil să  apere satul și să se încerce extinderea capului de pod, după care satul a distrus de bombardamente; la sfârșitul iernii abia dacă au mai rămas niște ruine, astfel că menținerea acestor poziții a devenit un „drum cu sens unic”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite