Video Trump, întrebat de soția unui soldat ucrainean dacă va trimite rachete Patriot: „Este o întrebare foarte bună”

0
Publicat:

Aflat la Haga, în cadrul Summitului NATO, Donald Trump a fost confruntat de o jurnalistă ucraineană, al cărei soț luptă pe front, cu o întrebare directă: va ajuta Statele Unite Ucraina cu rachete Patriot?

Donald Trump a fost întrebat dacă va furniza Ucrainei rachete Patriot FOTO: Profimedia
Donald Trump a fost întrebat dacă va furniza Ucrainei rachete Patriot FOTO: Profimedia

Președintele american Donald Trump a fost întrebat miercuri, în cadrul unei conferințe de presa la Haga, după Summitul NATO, dacă va furniza Ucrainei sisteme de rachete Patriot, esențiale pentru apărarea antiaeriană a țării.

Întrebarea i-a fost adresată de Myroslava Peca, corespondentă a serviciului BBC în limba ucraineană, al cărei soț se află pe front, luptând împotriva invaziei rusești.

Trump a reacționat inițial cu o întrebare personală: „Sunteți din Ucraina? Soțul dumneavoastră este acum acolo, în armată?”. La răspunsul afirmativ al jurnalistei, el a spus: „Sunt lucruri dure”.

Trump: „Vom vedea dacă putem face unele disponibile”

Liderul de la Casa Albă a continuat comentariul într-un ton ezitant, fără să ofere un răspuns clar: „Deci, lăsați-mă să vă spun, ei chiar vor să aibă rachete antirachetă. Vom vedea dacă putem face unele disponibile. Știți, sunt foarte greu de obținut”.

Trump a adăugat că aceste sisteme sunt folosite și de Israel și le-a lăudat eficiența: „Le furnizăm Israelului și sunt foarte eficiente, 100% eficiente”.

Mesaj pentru soldatul ucrainean

La finalul schimbului de replici, Trump a apreciat întrebarea jurnalistei: „Aceasta este o întrebare foarte bună. Și vă doresc mult noroc. Adică, văd că este foarte supărător pentru tine. Așa că, salutați-vă soțul. OK?”.

Potrivit BBC, din tonul lui Trump reiese că nu exclude posibilitatea ca Ucraina să primească, în viitor, astfel de sisteme de apărare.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut o întrevedere cu președintele SUA, Donald Trump, miercuri, pe marginea summitului NATO de la Haga. Întâlnirea a durat aproximativ 50 de minute, timp în care cei doi lideri au „abordat toate problemele cu adevărat importante”, spune Zelenski.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite