Țara europeană în care șofatul ar putea să devină interzis după vârsta de 65 de ani

0
Publicat:

Reînnoirea permisului de conducere este una dintre cele mai dificile proceduri pentru cetățenii spanioli. Trebuie să fii atent când expiră, să faci examenul medical, evaluarea psihologică, fotografie nouă, să te programezi, sunt doar câteva dintre problemele legate de reînnoire. În plus, șeful Direcției Generale pentru Trafic (DGT), Pere Navarro, a anunțat că dorește să efectueze modificări pentru cei peste 65 de ani.

FOTO: Pixabay
FOTO: Pixabay

Având în vedere acest anunț, toți ochii sunt ațintiți asupra celor de peste 65 de ani , un grup despre care s-a dezbătut dacă este sau nu oportună să se stabilească o vârstă limită după care să fie interzis șofatul. În prezent, în Spania nu există o limită, așa cum se întâmplă în alte țări. 

Navarro a explicat presei, faptul că el este de acord să fie mai exigent la reînnoirea permisului de conducere, având în vedere categoria celor peste 65 de ani, dar insistă că nimănui nu i se va interzice să conducă din cauza vârstei. Așadar, la ce aspect face referire noua modificare?

După cum a explicat Navarro presei, el este de acord să fie mai exigent la reînnoirea permisului de conducere, dar insistă asupra faptului că nimănui nu i se va interzice să conducă din cauza vârstei sale. Așadar, ce presupune noua modificare?

După cum a explicat responsabilul DGT, este vorba despre condițiile fizice ale șoferului. 

„Acum, de la vârsta de 65 de ani, reînnoiești permisul pentru încă cinci ani. Dar extinderea permisului de conducere pentru cineva care are 90 de ani, timp de cinci ani, mi se pare ciudat”, a spus el, potrivit publicației spaniole Eldia. 

În lipsa unei dezbateri pe această temă, deocamdată noutățile aplicate în noua lege a circulației sunt doar solicitările transmise de DGT Guvernului în ultimii cinci ani.

În acest fel, modificările în ceea ce privește reînnoirea permisului de conducere ar putea ajunge în curând și, deși nu există încă o cifră care să reducă valabilitatea permisului de conducere, acesta nu se va mai reînnoi la fiecare cinci ani pentru persoanele în vârstă.

Doar 10% dintre participanții la trafic au peste 65 de ani, dar unul din trei accidente implică o persoană în vârstă. Deși există rapoarte care contrazic statisticile. Cel mai recent studiu „Persoanele de peste 65 de ani la volan: pericol real sau mit social?”, realizat de Fundația Línea Directa, în colaborare cu Fesvial și Centro Zaragoza, afirmă că șoferii în vârstă nu reprezintă un pericol pe șosele. Mai mult, rata accidentelor acestora este de patru ori mai mică decât cea a celor cu vârsta sub 25 de ani și mai puțin de jumătate din cea a șoferilor cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani. Acest lucru se întâmplă pentru că aceștia respectă mai mult limitele de viteză, nu sunt agresivi la volan și își acceptă mult mai bine propriile limitări (auditive și vizuale, în primul rând), motiv pentru care parcurg mai puțini kilometri și evită să conducă noaptea.

Analize medicale pentru reînnoirea permisului de conducere

  • Evaluare psihotehnică
  • Anticiparea vitezei
  • Coordonarea vizual-motorie
  • Testarea auzului
  • Evaluarea capacității vizuale
  • Anamneză
  • Studiul stării generale:
  • Tensiunea arteriala
  • Puls
  • Test cardiologic și pulmonar
Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite