Statistici îngrijorătoare: cei care au început să consume marijuana la o vârstă fragedă şi-au păstrat acest obicei
0Numeroase persoane care au început să consume marijuana la o vârstă fragedă şi-au păstrat acest obicei, conform unui studiu recent.

Vârsta medie a consumatorilor de marijuana în Franţa este în creştere, a anunţat luni Observatorul Francez pentru Droguri şi Dependenţă (OFDT), relatează dpa.
Vârsta medie a crescut de la aproximativ 25 de ani la aproape 33 de ani între 1992 şi 2021, a raportat OFDT.
Acest lucru se datorează parţial faptului că numeroase persoane care au început să consume marijuana la o vârstă fragedă şi-au păstrat acest obicei. Consumul în rândul tinerei generaţii în prezent este, de asemenea, în scădere, a mai spus OFDT.
În rândul celor aproximativ 23.660 de persoane chestionate, cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani, peste 47% au spus că au fumat un joint la un moment dat în viaţă.
Peste 10% au spus că au făcut acest lucru cel puţin o dată în ultimul an, o statistică similară cu cea din 2017. Aproape 6% au afirmat că au fumat marijuana în ultima lună, 3% au făcut acest lucru în mod regulat şi 1,7% zilnic.
Potrivit sondajului, majoritatea celor care consumă marijuana în mod frecvent sunt bărbaţi.