Soldații ucraineni spun că dronele rusești au devenit periculoase pe câmpul de luptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un soldat ucrainean din cadrul Brigăzii separate 58 a declarat pentru Kyiv Post că Rusia folosește în mod activ drone FPV cu vedere pe timp de noapte în direcția Vuhledar, în regiunea Donețk din estul Ucrainei, relatează Insider.

Operatori ucraineni de drone FPV pe frontul din Zaporojie FOTO EPA-EFE
Operatori ucraineni de drone FPV pe frontul din Zaporojie FOTO EPA-EFE

„Ei au adus FPV-uri cu vedere pe timp noapte în direcția noastră, le folosesc în mod activ. Și au mărit raza de zbor, iar acum avem mult de suferit din această cauză", a spus el.

Dronele sunt dotate atât cu camere care pot vedea în condiții de lumină scăzută, cât și cu camere termice, mai periculoase, potrivit Kyiv Post.

Aceste tipuri de drone pun probleme forțelor ucrainene, în măsura în care acestea mută adesea personalul și echipamentele la adăpostul întunericului pentru a evita atacurile.

Anterior, au apărut relatări potrivit cărora rușii au instalat camere de termoviziune pe unele drone, potrivit Forbes.

Deși aceste camere au o rezoluție mai mică decât cele standard, ele reprezintă un instrument care ar putea schimba jocul pentru forțele rusești, potrivit publicației citate,

Ucraina dispune și ea de tehnologia necesară pentru a produce drone cu camere de termoviziune, dar din cauza prețului ridicat al nu a făcut din ele o prioritate.

„Producătorii ucraineni au și ei toate aceste tehnologii și pot produce drone FPV cu camere de termoviziune, dar principala problemă este prețul", a declarat pentru Forbes un purtător de cuvânt al grupului de voluntari Escadrone, un producător important de drone FPV pentru Ucraina.

„Dacă o dronă FPV obișnuită costă 500 de dolari, atunci aceeași dronă cu o cameră cu termoviziune va costa aproximativ 2.500 de dolari", au adăugat aceștia.

Ministerul Apărării din Ucraina a distribuit un video pe X, fostul Twitter, la începutul acestei săptămâni, în care soldați din Brigada motorizată 59 folosește drone cu vedere pe timp de noapte pentru a lovi două vehicule de luptă ale infanteriei rusești.

„Dronele noastre cu vedere nocturnă prevalează asupra întunericului", a scris Ministerul ucrainean.

„Două IFV-uri rusești au decis că este sigur să se deplaseze pe timp de noapte. Totuși, ocupanții s-au înșelat în mod fatal", a explicat acesta.

Nu este clar dacă Rusia a început să producă în masă drone cu camere de vedere pe timp de noapte.

Dar un comandant al unei unități ucrainene de atac cu drone a declarat pentru Kyiv Post că Rusia are probabil capacitățile necesare pentru a produce astfel de drone la „nivel industrial”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite