Slovenia vrea să grăbească extinderea UE în Balcani: „Vom demonstra că suntem un actor strategic”
0Premierul sloven Janez Jansa, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, şi-a anunţat marţi în Parlamentul European, reunit la Strasbourg, Franţa, intenţia de a relansa extinderea blocului comunitar printr-un summit în octombrie cu ţările din Balcanii Occidentali, relatează AFP.
Şase ţări din Balcani aspiră la integrarea în UE, şi anume Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Serbia.
„Slovenia ştie, din proprie experienţă, cât de importantă este perspectiva europeană atunci când este vorba despre a pune în practică reforme în cadrul negocierilor de aderare”, a declarat Janez Jansa, care a prezentat în Parlamentul European priorităţile preşedinţiei ţării sale la Consiliul UE.
„Obiectivul nostru este să oferim o perspectivă europeană revigorată pentru ţările din Balcanii Occidentali. Această promisiune a fost făcută la summitul de la Salonic în 2003”, a subliniat premierul sloven.
„Dacă reuşim să ajungem acolo, vom demonstra că suntem un actor strategic. Dacă nu reuşim, dacă nu facem un pas înainte în Balcanii Occidentali, atunci aceşti paşi vor fi făcuţi de altcineva, de cineva cu interese şi valori diferite” de ale UE, a avertizat Jansa.
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a susţinut propunerea Sloveniei.
„Sunt convinsă că summitul UE cu Balcanii Occidentali, din octombrie, va transmite un mesaj important ţărilor vizate, şi anume că ele sunt parteneri strategici esenţiali pentru Uniunea Europeană”, a spus von der Leyen.
„Este o problemă de credibilitate, întrucât pentru Europa o promisiune făcută trebuie să fie o promisiune respectată”, a adăugat şefa Executivului european.
Un mesaj în favoarea continuării extinderii UE în Balcani a venit şi din partea cancelarului german Angela Merkel.
„Este în interesul Uniunii Europene ca acest proces să avanseze”, a declarat Merkel luni după o conferinţă în format virtual privind Balcanii de Vest.
Potrivit lui Merkel, preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat la rândul său sprijinul „foarte clar” pentru extinderea UE în Balcani.