Şefa diplomaţiei germane merge în Balcani, pe fondul tensiunilor în creştere dintre Belgrad şi Pristina

0
Publicat:

Ministrul de externe german Annalena Baerbock se va deplasa joi în Balcani, pe fondul tensiunilor în creştere între Belgrad şi Pristina, informează DPA, citată de Agerpres.

Kosovo. FOTO Profimedia
Kosovo. FOTO Profimedia

Baerbock va discuta cu liderii sârbi şi kosovari în marja unei reuniuni a miniştrilor de externe din Balcanii Occidentali organizate în Albania şi va cere celor două părţi să ia măsuri pentru detensionarea situaţiei.

Reuniunea din Albania face parte din „Procesul Berlin”, care a fost lansat în 2014 în scopul promovării cooperării între cele şase ţări din Balcanii Occidentali.

Actuala criză între Serbia şi Kosovo a fost provocată după ce paramilitari sârbi au atacat poliţia în nordul Kosovo, omorând un ofiţer. Atacul a condus la un schimb de focuri violent.

O situaţie „absolut îngrijorătoare''

Belgradul a desfăşurat ulterior trupe sârbe pe poziţii în apropierea graniţei cu Kosovo.

Situaţia din regiune este „absolut îngrijorătoare'', a  declarat purtătorul de cuvânt al şefei diplomaţiei germane.

„Serbia are datoria de a cere fără echivoc o renunţare la violenţă'', a spus el.

Purtătorul de cuvânt al şefei diplomaţiei germane spune că primele semnale că Serbia şi-a redus numărul de soldaţi din apropierea graniţei sunt un pas important, dar trebuie luate şi alte măsuri pentru reducerea tensiunilor, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării german a precizat că deocamdată nu există intenţia de a creşte numărul militarilor germani desfăşuraţi în Kosovo în cadrul misiunii de pace KFOR, aflată sub comandament NATO. În prezent, 71 de militari germani iau parte la această misiune.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite