Salah Abdeslam, încarcerat la izolare în cel mai mare penitenciar din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salah Abdeslam a fost plasat miercuri în detenţie provizorie la Fleury Mérogis, în Essome, a anunţat avocatul său Frank Berton, adăugând că judecătorul pentru libertăţi i-a spus că va fi plasat sub cel mai strict regim de izolare, relatează „Le Monde“.

Ministrul francez al Justiţiei Jean-Jacques Urvoas a precizat că celula sa va fi „echipată cu un dispozitiv de supraveghere video“.

Principalul suspect în atacurile din 13 noiembrie 2015 de la Paris  a fost predat miercuri dimineaţa de către autorităţile belgiene justiţiei franceze, executând astfel un mandat european de arestare emis pe numele acestuia de Franţa pe 19 martie.

El a fost prezentat miercuri după-amiaza în faţa judecătorilor de instrucţie, care i-au notificat inculparea, în cadrul anchetei cu privire la atacurile de la 13 noiembrie, pentru „participare la o asociaţie teroristă de răufăcători în vederea pregătirii uneia sau mai multor crime vizând persoane“, „asasinate şi tentative de asasinate în bandă organizată în legătură cu o întreprindere teroristă“ şi „sechestrare, fără eliberare voluntară înainte de a şaptea zi, în vederea pregătirii sau facilitării comiterii unei crime sau unui delict, comisă în bandă organizată, în legătură cu o întreprindere teroristă“.

Berton a precizat că Salah a declarat că vrea să se exprime „ulterior“ şi a adăugat că acesta urmează să fie audiat de către magistraţi - pe fondul dosarului - pe 20 mai.

Predarea lui Salah Abdeslam Franţei - care a fost decisă de magistraţi de instrucţie din ambele ţări în urmă cu zece zile, scrie „Le Monde“ care citează „informaţii“ - a fost organizată până în ultimul moment în cel mai mare secret.

Avocaţii inculpatului, belgianul Sven Mary şi francezul Frank Breton, au fost informaţi abia miercuri dimineaţa, odată cu presa.

Escortat în noaptea de marţi spre miercuri de către autorităţile belgiene de la închisoarea Beveren, lângă Antwerpen, şi până la aeroportul din Bruxelles, Salah Abdeslam a fost preluat, puţin după ora locală 7.00 (8.00, ora României) de un elicopter EC145 al jandarmeriei franceze, însoţit de trei jandarmi de elită din cadrul GIGN.

La sosirea pe Aeroportul de la Villacoublay, imediat după ora locală 9.00 (10.00, ora României), francezului în vârstă de 26 de ani i s-a adus la cunoştinţă mandatul de arestare emis de judecători de instrucţie francezi pe 19 martie, la o zi după ce a fost reţinut. Apoi, el a fost condus la Palatul de Justiţie de către un convoi de trei vehicule fără însemne, însoţit în continuare de membri GIGN.

În opinia lui Jean Reinhart, avocatul a aproximativ 30 de familii ale victimelor atacurilor de la 13 noiembrie, predarea lui Salah Abdeslam către judecătorii francezi „arată că justiţia este în curs. Toţi cei care au dat dovadă de nerăbdare trebuie să-şi spună că, astăzi, unul dintre autori este în faţa judecătorilor francezi“.

„Trebuie să avem încredere în justiţie. Într-o perioadă de peste cinci luni, cooperarea (dintre Franţa şi Belgia), care a întâmpinat dificultăţi în a fi pus în aplicare, a fost suficient de eficientă pentru ca toate persoanele care au participat la (atacuri) să fie ori ucise, ori arestate (...). Noi ne aşteptăm ca, în timp, el (Abdeslam) să vorbească. Nu credem într-un miracol, nu credem deloc într-o cooperare imediată“, a spus avocatul.

Avocata Samia Maktouf, care reprezintă victime ale atacurilor, s-a bucurat să constate „că această cooperare judiciară europeană a permis transferul lui Salah Abdeslam“. Ea şi-a exprimat speranţa că suspectul „va coopera deplin şi veritabil pentru a permite identificarea şi reţinerea altor membri activi ai acestei celule teroriste“.

Ea aşteaptă în continuare predarea către Franţa a lui Mohamed Abrini, al doilea suspect în atacurile de la 13 noirmbrie reţinut la Bruxelles.

În vârstă de 26 de ani, Salah Abdeslam a fost arestat pe 18 martie la Molenbeek, în regiunea Bruxelles, după patru luni de fugă, şi încarcerat până miercuri la închisoarea Beveren, în nordul Belgiei.

El a fost inculpat - în Belgia - pentru „tentativă de omucideri, ca autor şi coautor“, în ancheta cu privire la atacul armat din comuna Forest, de la Bruxelles, comis pe 15 martie.

Cu o săptămână înainte de atacurile care au însângerat capitala belgiană la 22 martie, o operaţiune antiteroristă legată de atacurile de la 13 noiembrie din Franţa s-a soldat cu tiruri asupra poliţiştilor, moartea unui suspect - Mohamed Belkaid - şi fuga altora doi. Salah Abdeslam era suspectat că era unul dintre ei.

Ultimul supravieţuitor al comandoului jihadist care a comis atacurile de la 13 noiembrie va fi apărat în Franţa de către avocatul Frank Breton, care va forma o echipă de apărare împreună cu avocatul belgian Sven Mary şi un al doilea avocat francez, al cărui nume nu a fost comunicat. Frank Breton şi Sven Mary s-au întâlnit cu Salah Abdeslam pe 22 aprilie, timp de peste două ore, la închisoarea Beveren.

„M-am întâlnit cu un tânăr abătut, care a dat dovadă de o voinţă reală de a se explica atât cu privire la parcursul radicalizării sale, cât şi asupra faptelor: ziua de 13 noiembrie, zilele de dinainte şi cele care au urmat“, a declarat Breton pentru „Le Monde“.

„Dacă ar fi făcut un demers de revendicare, nu l-aş fi apărat. Dar este de acord să abordeze fondul şi putem scrie o pagină interesantă a justiţiei, pentru victime. Am acceptat, deci, să fiu avocatul său“, a adăugat Breton.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite