Rușii sunt sfătuiți să evite călătoriile în Occident. Cum instaurează autoritățile de la Moscova frica de lumea liberă

0
Publicat:

Rusia a declarat miercuri că relațiile cu Statele Unite sunt atât de tensionate încât cetățenii ruși nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada și unele țări ale Uniunii Europene, deoarece riscă să fie „vânați” de autoritățile americane, transmite Reuters.

Rușii sunt avertizați că vor fi „vânați” dacă merg în Occident FOTO Shutterstock
Rușii sunt avertizați că vor fi „vânați” dacă merg în Occident FOTO Shutterstock

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a afirmat că relațiile cu Statele Unite se află pe marginea rupturii.

„În contextul intensificării confruntării în relațiile ruso-americane, care se află pe punctul de a se rupe din vina Washingtonului, călătoriile în Statele Unite ale Americii, fie în scop personal, fie din necesitate oficială, implică riscuri serioase”, a declarat Zaharova în cadrul unui briefing de presă.

„Facem apel să continuați să evitați călătoriile în Statele Unite ale Americii și în statele lor satelit aliate, incluzând în special Canada și, cu câteva excepții, țările Uniunii Europene, pe durata acestor sărbători”, a adăugat ea.

Diplomați ruși și americani afirmă că relația dintre cele două țări este mai proastă decât în orice moment de la criza rachetelor din Cuba din 1962, din cauza dezacordurilor legate de războiul din Ucraina.

Relațiile au ajuns într-un punct critic luna trecută, după ce Ucraina a folosit rachete americane și britanice pentru a lovi teritoriul rus, iar Rusia a redus pragul pentru utilizarea armelor nucleare.

Atât Moscova, cât și Washingtonul se acuză reciproc că dețin cetățeni pe baza unor acuzații fabricate, fără fundament real.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite