Regina Margrethe a Danemarcei a fost internată în spital. Fosta suverană are 85 de ani
0Fosta regină a Danemarcei Margrethe a II, în vârstă de 85 de ani, care a abdicat anul trecut, a fost spitalizată din cauza unei răceli, a anunţat joi casa regală.

"Din cauza unei răceli pe care majestatea sa regina Margrethe a contractat-o, s-a decis ca măsură de precauţie ca regina să fie plasată sub observaţie la Rigshospitalet", principalul spital din Copenhaga, a precizat casa regală, fără să dea mai multe detalii, transmite Agerpres.
Regina Margrethe, care a sărbătorit împlinirea a 85 de ani pe 16 aprilie, a apărut ultima dată în public duminică, cu prilejul unei slujbe religioase prilejuită de celebrarea a 80 de ani de la eliberarea Danemarcei.
Fosta suverană, care domnit 52 de ani în această ţară scandinavă înainte de a-i ceda tronul, în ianuarie 2024, fiului ei cel mare Frederik, s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultimii ani.
În toamnă, a mai fost spitalizată câteva zile în urma unei căzături.
Intervenţia chirurgicală majoră la spate pe care a suferit-o în 2023 a determinat-o să abdice, deşi înainte dădea asigurări că va mai domni timp îndelungat.
Extrem de populară în Danemarca, Margrethe are şi preocupări artistice. A câştigat echivalentul Oscarului danez pentru cele mai bune costume în 2024, a tradus piese de teatru, printre care "Tous les hommes sont mortels", de Simone de Beauvoir, împreună cu soţul ei, prinţul consort Henrik, traducere pe care a semnat-o cu un pseudonim, şi a ilustrat mai multe cărţi, inclusiv şi "Stăpânul inelelor", de J.R.R. Tolkien