Regele Charles şi regina Camilla sărbătoresc Nunta de porţelan. S-au cunoscut la începutul anilor 1970 şi au reluat idila după naşterea prinţilor William şi Harry
0Regele Charles şi regina Camilla sărbătoresc 20 de ani de căsnicie. Aniversarea Nunţii de porţelan îi prinde la Roma, unde se află într-o vizită oficială care va avea o durată de patru zile.

Miercuri, pe 9 aprilie, regele Charles al III-lea și regina Camilla celebrează două decenii de căsnicie. Pentru că se află într-o vizită oficială în Italia, Regele Charles, în vârstă de 76, şi Camilla, în vârstă de 77 de ani, care se cunosc de peste 50 de ani, au marcat în avans Nunta de porţelan, printr-o fotografie realizată marţi, în grădinile reședinței ambasadorului britanic la Roma, Villa Wolkonsky. Miercuri ei au în program mai multe activităţi, care se vor încheia, însă, cu un banchet organizat în onoarea lor, potrivit Agerpres.
„În timp ce începem prima noastră vizită în Italia în calitate de rege şi regină, suntem nerăbdători să celebrăm a 20-a aniversare a căsătoriei noastre într-un loc atât de special - şi alături de oameni atât de minunaţi! A presto, Roma şi Ravenna!”, este mesajul care însoţeşte fotografia distribuită pe contul de Instagram al familiei regale britanice.
Regele Charles urmează un tratament pentru cancer din februarie 2024, însă a decis să participe la această vizită alături de „soția sa mult iubită”, Camilla. Expertul regal Richard Fitzwilliams a subliniat că între cei doi există o legătură şi că umorul și sprijinul reciproc sunt esențiale, în special în această perioadă dificilă.
„Ea îl face să râdă şi acest lucru este deosebit de important în acest moment de criză”, a punctat Richard Fitzwilliams, descriindu-l pe Charles ca fiind un rege care poate fi uneori „un bolnav nerăbdător”, notează Agerpres. Ei formează un cuplu complice, „de aproximativ aceeaşi vârstă, cu aceiaşi prieteni, chiar şi cu acelaşi tip de umor”, a explicat expertul regal.
Căsătoria lor a venit după o lungă aventură, care a generat numeroase scandaluri şi critici şi a ţinut prima pagină a presei tabloide din Marea Britanie, cu atât mai mult cu cât era vorba despre un membru al familiei regale.
Pentru a fi împreună, ei au trebuit să facă faţă la o serie de mari „obstacole constituţionale, politice, religioase, fără a mai vorbi despre obiecţiile familiei regale”, potrivit lui Richard Fitzwilliams, care spune că regina Elisabeta a II-a a acceptat-o cu greu pe Camilla ca soţie a fiului său.
Şi Biserica Anglicană s-a opus uniunii Dintre Charles şi Camilla, Rowan Williams, fostul arhiepiscop de Canterbury, refuzând să oficieze o căsătorie religioasă, în condiţiile în care dogma religioasă este reticentă faţă de recăsătoria unei persoane dacă fostul soţ al acesteia este încă în viaţă, cu atât mai mult pentru un viitor monarh care ar fi trebuit să devină guvernatorul suprem al Bisericii Anglicane.
Opinia publică s-a opus acestei căsătorii în procent de 70%, potrivit unui sondaj, rămânând fidelă prinţesei Diana, decedată în 1997 într-un accident de automobil la Paris. Astfel, când s-a anunţat căsătoria, pentru a nu stârni şi mai mult reacţiile negative ale supuşilor, în comunicatul oficial al Casei Regale se preciza că, atunci când Charles va deveni rege, Camilla va fi cunoscută sub titulatura de „prinţesă consoartă”, nu sub cea de regină.
Cuplul s-a căsătorit într-o ceremonie civilă la Primăria din Windsor în prezenţa unui grup de aproximativ 30 de invitaţi, pe 9 aprilie 2005, în absenţa Reginei Elisabeta a II-a, care a refuzat să participe la eveniment. Cu toate acestea, ea a venit la binecuvântarea nupţială în capela Castelului Windsor şi a organizat o recepţie pentru miri.
Folosind un limbaj inspirat din cursele hipice, suverana a recunoscut atunci, într-un discurs de felicitare, că fiul ei a surmontat „obstacole teribile” pentru a se căsători cu femeia pe care o iubea şi s-a declarat totodată „foarte mândră” de el.
Povestea lor de iubire a început în anii 70
Charles a cunoscut-o pe Camilla la începutul anilor 1970 şi a fost imediat sedus de ea. A urmat o scurtă relaţie romantică, pe care Charles a încheiat-o atunci când s-a înscris în Royal Navy, cu atât mai mult cu cât o astfel de căsătorie era de neconceput la acea vreme.
După acest episod, Camilla s-a căsătorit, la 25 de ani, cu Andrew Parker Bowles, iar Charles şi Diana Spencer, care era cu 12 ani mai tânără decât el, şi-au unit destinele în 1981, în cadrul unei ceremonii la care au participat şi Camilla şi Andrew Parker Bowles.
Din nefericire, mariajul dintre Charles şi Diana nu a fost unul dintre cele mai fericite şi, după naşterea celor doi prinţi, William şi Harry, viitorul rege al Marii Britanii şi-a reluat idila cu Camilla. Relaţia lor a fost una scandaloasă, presa britanică dezlănţuindu-se împotriva Camillei, pe care Prinţesa Diana o numise la un moment dat „Rottweiler”.
Divorţul dintre prinţul Charles şi Diana s-a produs în 1992, iar trei ani mai târziu, în 1995, avea să divorţeze şi Camilla. Moartea prinţesei Diana, din 1997, a înlăturat însă orice speranţă pe termen scurt în privinţa unei posibile căsătorii.
În acest context, Charles s-a înconjurat de o echipă de comunicare care a orchestrat cu mare grijă prima apariţie în public alături de Cammila, în 1999, precum şi prima întâlnire dintre Camilla şi regina Elisabeta a II-a, în anul 2000.
După moartea mamei sale şi după încoronarea lor comună la Abaţia Westminster, pe 6 mai 2023, regele Charles a ţinut să îi mulţumească soţiei sale, pentru că „a fost sprijinul meu de neclintit de-a lungul timpului şi îi sunt profund recunoscător”.