Racheta căzută în Polonia. NATO: Rusia este, în ultimă instanță, responsabilă de acest incident

0
Publicat:

NATO „nu are niciun indiciu” cu privire la un act deliberat în cazul rachetei prăbușite marți la o fermă din Polonia situată la granița cu Ucraina, a declarat miercuri secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Jens Stoltenberg FOTO EPA-EFE
Jens Stoltenberg FOTO EPA-EFE

„Nu avem niciun indiciu că (incidentul de la Przewodow, n. red.) a fost rezultatul unei atac deliberat. Şi nu avem niciun indiciu că Rusia pregăteşte acţiuni militare ofensive împotriva NATO”, a afirmat Stoltenberg, la Bruxelles, după o reuniune NATO la nivel de ambasadori.

„O investigaţie asupra acestui incident este în desfăşurare şi trebuie să aşteptăm rezultatul ei. Analiza noastră preliminară sugerează că incidentul a fost probabil cauzat de o rachetă a apărării antiaeriene ucrainene trasă pentru a apăra teritoriul ucrainean împotriva atacurilor ruseşti cu rachete de croazieră”, a precizat secretarul general al NATO, citat de Agerpres.

La fel ca Polonia, Stoltenberg semnalează că Rusia este partea vinovată. „Dar, să fiu clar. Nu este vina Ucrainei. Rusia poartă, în ultimă instanţă, responsabilitatea pe măsură ce îşi continuă războiul ilegal împotriva Ucrainei”, a spus șeful NATO.

Două persoane au fost ucise în urma incidentului de la Przewodow, care s-a produs marți la ora locală 15.40 pe fondul unui atac masiv cu rachete asupra Ucrainei. Varşovia afirmă că este vorba de o rachetă S-300 fabricată în fosta Uniune Sovietică.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite