Proteste în Muntenegru împotriva întronizării noului mitropolit de către Biserica Ortodoxă Sârbă. Manifestanţii au blocat drumul către o mânăstire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mitropolitul Joanikije (stânga) şi Patriarhul Profirije (dreapta) FOTO Biserica Ortodoxă Sârbă
Mitropolitul Joanikije (stânga) şi Patriarhul Profirije (dreapta) FOTO Biserica Ortodoxă Sârbă

Câteva mii de protestatari s-au folosit sâmbătă de cauciucuri, pietre şi vehicule pentru a bloca drumurile care duc spre oraşul Cetinje din Muntenegru. Protestatarii încearcă astfel să blocheze ceremonia de întronizare a noului mitropolit Joanikije al II-lea de către Biserica Ortodoxă Sârbă.

Protestele reflectă tensiunile existente în statul balcanic, care rămâne profund divizat în ceea ce priveşte legăturile sale cu Serbia, în contextul în care unii pledează pentru relaţii mai strânse cu Belgradul, în timp ce alţii se opun oricărei apropieri de ţara vecină, scrie Reuters

Muntengeru a părăsit uniunea statală cu Serbia în 2006, dar bisericii nu i-a fost conferită autonomie şi a rămas parte a Bisericii Ortodoxe Sârbe. Pentru o parte a cetăţenilor din Muntengru, biserica rămâne un simbol al influenţei Serbiei.

Opozanţii întronizării lui Joanikije al II-lea ca mitropolit al Muntenegrului şi arhiepiscop de Cetinje au forţat sâmbătă baricadele ridicate de poliţie, preluând controlul drumurilor care duc către acest oraş.

Poliţia a folosit la un moment dat gaze lacrimogene, dar nu a reuşit să disperseze protestatarii. 

Manifestanţii au dărmat şi un gard pus de autorităţi în jurul mânăstirii din Cetinje, acolo unde va avea loc ceremonia de întronizare.

În Podgorica, capitala Muntenegrului, mii de persoane s-au strâns sâmbătă pentru a-l primi pe Patriarhului sârb. 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite