Patru schiori au murit în urma unei avalanşe în Franța. Alpiniștii erau însoțiți de un ghid

0
Publicat:

Patru schiori au murit în urma unei avalanşe care s-a produs în zona muntoasă Massif Central din regiunea central-sudică a Franţei, relatează agenţiile DPA şi AFP. Trei persoane au fost rănite uşor.

Avalanșă Arhivă Adevărul
Avalanșă Arhivă Adevărul

Accidentul s-a produs duminică după-amiază în Val d'Enfer, în apropiere de staţiunea de schi Mont Dore, aflată la o altitudine cuprinsă între 1.200 şi 1.846 de metri.

Potrivit AFP, care citează prefectura din departamentul Puy-de-Do'me, operaţiunile de căutare, la care au participat aproximativ cincizeci de salvatori, s-au încheiat.

"Este o tragedie", a scris prefectura, precizând că cele şapte victime, "un grup de alpinişti însoţiţi de un ghid", se aflau în corzi în momentul avalanşei şi "au fost îngropate" de stratul de zăpadă care a luat-o la vale, conform Agerpres.

Mai mulţi membri ai grupului aveau balize, ceea ce a ajutat în timpul căutărilor.

Avalanşa s-a declanşat într-o zi în care a nins abundent în zona domeniului schiabil, existând un strat de până la 50 de centimetri de zăpadă compactă la altitudine, potrivit site-ului specializat Ski Info.

Parchetul din Clermont Ferrand a deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor accidentului.

Avalanşele în Massif Central sunt evenimente destul de rare, notează DPA.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite