Partizanii grupării Atesh distrug calea ferată din Hersonul ocupat, folosită de armata lui Putin VIDEO

0
Publicat:

După mai bine de un an de lupte brutale, efectele sunt de-a dreptul devastatoare, iar războiul dintre Rusia și Ucraina nu pare, nici pe departe, să se apropie de final. O ultimă noutate o reprezintă distrugerea căii ferate, folosită de forțele lui Putin, din Hersonul ocupat. De asemenea, oficialii ruși vor purta discuții cu reprezentanții ONU, în privința acordului pentru cereale cu Ucraina, iar președintele chinez, Xi Jinping, ar urma să aibă, săptămâna viitoare, o întrevedere cu Vladimir Putin.

Aeroportul din Herson FOTO Profimedia
Aeroportul din Herson FOTO Profimedia

Lovitură logistică pentru Rusia: distrugerea căii ferate.

Gherilele pro-ucrainene au distrus o porțiune de cale ferată, în Hersonul ocupat, într-o lovitură logistică pentru forțele ruse. Mișcarea militară partizană în teritoriile ocupate ale Ucrainei, Atesh, și-a revendicat responsabilitatea pentru această lovitură, despre care au spus că va împiedica aprovizionarea trupelor rusești, în sudul orașului Herson și în Zaporojie, scrie The Telegraph.

Lucrăm non-stop pentru distrugerea forțelor de ocupație și eliberarea Ucrainei”, au spus membrii grupării, care au postat și un videoclip al exploziei.

Partizanii au jucat și joacă, în continuare, un mare rol de susținere în rezistența Ucrainei împotriva invaziei ruse, deseori reușind să atenueze forțele Moscovei, chiar înaintea lansării de contraofensive din partea Kievului.

Moldova distruge încercările de subversiune pro-Moscova

Poliția moldovenească a vorbit, duminică, despre arestarea membrilor unei rețele, pe care o bănuiau că ar fi orchestrată de Moscova, în încercarea de a destabiliza țara. După mai multe percheziții, desfășurate sâmbătă seara, 25 de bărbați au fost audiați și 7 au fost reținuți, după cum a declarat presei șeful poliției, Viorel Cernăuteanu.

Acesta a susținut că un agent a reușit să se infiltreze în grupul condus de un moldo-rus, iar procuratura a reușit să intre în posesia unei înregistrări audio-video, cu o durată de zece ore.

Oamenii au venit din Rusia cu un rol foarte specific”, a adăugat oficialul.

Autoritățile moldovenești au declarat că au acționat după ce „au primit informații despre organizarea de către serviciile speciale ruse a acțiunilor de destabilizare pe teritoriul lor, prin intermediul demonstrațiilor”.

Partidul oligarhului pro-rus Ilan Shor a mobilizat, din nou, oamenii în ultimele săptămâni împotriva guvernului pro-european, pe fondul tensiunilor sporite dintre Moscova și Chișinău. El a organizat mai multe mitinguri la care este suspectat că plătește participanții.

Kremlinul nu exclude ca Putin să participe la summitul G20 din India

Kremlinul a declarat, luni, că nu exclude ca Vladimir Putin să participe la un summit al liderilor Grupului celor 20 de țări, de la New Delhi, în septembrie. De precizat ar fi faptul că președintele rus nu a mai călătorit dincolo de granițele fostei Uniuni Sovietice, de când și-a trimis forțele armate în Ucraina, în februarie anul trecut.

Întrebat dacă Putin ar putea participa la summitul de la Delhi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor:

Nu ar fi exclus. Rusia mereu s-a implicat pe deplin în cadrul G20. Intenționează să continue să facă asta. Dar încă nu a fost luată nicio decizie.”

Politizarea Hollywood-ului

Kremlinul critică inclusiv „politizarea” Hollywood-ului, după ce documentarul „Navalny” a obținut Oscarul.

Premiul Oscar pentru cel mai bun documentar câștigat de „Navalny”, un film despre liderul opoziției întemnițat Alexei Navalny, a arătat „un anumit element de politizare” de către Hollywood, au ținut să menționeze oficialii de la Kremlin.

Președintele chinez, Xi Jinping, posibilă vizită la Moscova

Președintele chinez, ar intenționa, potrivit surselor, să călătorească în Rusia, în decursul săptămânii viitoare, pentru a se întâlni cu Vladimir Putin.

Planurile pentru o vizită vin în vreme ce China se oferă să negocieze pacea în Ucraina, un efort care a fost întâmpinat cu scepticism în Occident, având în vedere sprijinul diplomatic al Chinei pentru Rusia.

Agenția de presă rusă Tass a raportat, în ianuarie, că Putin l-a invitat pe Xi Jinping să îi facă o vizită oficială, în primăvară.

Luna trecută, Putin l-a găzduit la Moscova pe principalul diplomat al Chinei, Wang Yi, care i-a semnalat că Xi Jinping va călători în Rusia.

China și Rusia au încheiat un parteneriat „fără limite” în februarie 2022, când Putin a vizitat Beijingul pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă, cu săptămâni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, iar cele două părți au continuat să reafirme puterea legăturilor lor.

Vladimir Putin ar urma să se întâlnească cu președintele Chinei, Xi Jinping FOTO EPA-EFE
Vladimir Putin ar urma să se întâlnească cu președintele Chinei, Xi Jinping FOTO EPA-EFE

Aliatul lui Putin, dubii legate de implicarea Ucrainei în sabotajul Nord Stream

Un aliat cheie al lui Vladimir Putin a pus, luni, la îndoială rapoartele conform cărora gazoductele Nord Stream au fost sabotate de un grup pro-ucrainean.

Nikolai Patrushev, secretarul Consiliului de Securitate Națională al Rusiei, a declarat că Kievul nu a câștigat nimic din distrugerea conductelor, care transportau gaz rusesc în Europa.

El a spus că Moscova încă nu știe cine a fost exact în spatele ei, a raportat Reuters, citând agenția de știri Interfax.

Oficialii ruși și ONU, discuții despre la acordul de cereale cu Ucraina

Înalți oficiali ai Rusiei și ai Națiunilor Unite se vor întâlni luni la Geneva pentru a discuta extinderea acordului privind importurile de cerealele, la Marea Neagră.

Acordul, intermediat cu ajutorul Turciei anul trecut, permite transporturilor ucrainene de cereale să ocolească blocada rusă, dar a fost menit și să deschidă calea pentru mai multe transporturi globale de îngrășăminte și cereale rusești.

Moscova s-a plâns că doar partea ucraineană a pactului a fost implementată, în timp ce partea înțelegerii cu Rusia nu a fost respectată.

Gruparea Wagner a Rusiei suferă „pierderi semnificative”

Se pare că sunt tot mai multe victime în rândul mercenarilor care încearcă să pătrundă în centrul orașului Bahmut.

Oleksandr Syrskyi, comandantul Forțelor Terestre ale Ucrainei, a fost cel care a declarat că soldații Wagner încearcă să pătrundă în centrul Bahmut, dar Rusia suferă „pierderi semnificative” în acest proces.

În lupte aprige, apărătorii noștri provoacă pierderi semnificative inamicului. Toate încercările inamice de a captura orașul sunt respinse de artilerie, tancuri și alte puteri de foc”, a spus el, luni.

În același timp, este posibil ca liderul Wagner să fie exclus de la recrutarea condamnaților din închisorile rusești.

Anunțul, potrivit căruia Evgheni Prigojin, fondatorul grupului de mercenari Wagner, probabil că a pierdut accesul la închisorile rusești în scopul recrutării a fost făcut, luni, de Ministerul britanic al Apărărării.

Într-o actualizare a informațiilor, oficialii militari britanici au spus că Prigozhin „este foarte probabil să orienteze eforturile de recrutare către cetățenii ruși liberi”.

Wagner a recrutat mii de condamnați ruși din închisoare pentru a-și alimenta eforturile în Bahmut, dar acum este forțat să recruteze în școli și centre sportive, din cauza unui conflict cu Ministerul rus al Apărării.

Aproximativ jumătate dintre prizonierii pe care Wagner i-a trimis în Ucraina au devenit probabil victime și este puțin probabil ca noile inițiative să compenseze pierderea lor, a spus Ministerul Apărării.

2.600 de victime ale Rusiei, în Bahmut, potrivit lui Volodimir Zelenski

Președintele Volodimir Zelenski a declarat duminică seara că forțele ucrainene au ucis „peste 1.100” de ruși în Bahmut, în ultima săptămână.

El a spus că alți 1.500 de luptători ruși au fost scoși din acțiune, din cauza rănilor suferite, în bătălia din regiunea Donețk.

În mai puțin de o săptămână – din 6 martie – numai în sectorul Bahmut, au fost eliminați peste 1.100 de soldați inamici, pierderi ireversibile ale Rusiei., a spus Zelenski, într-un discurs.

De asemenea, președintele Ucrainei a ținut să precizeze că depozitele de echipamente și muniții rusești au fost distruse.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite