Operaţiunea „Waterfront“ : Arestări în rândul mafiei calabreze pentru deturnări de fonduri publice şi europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Politia italiana arestand membri ai Ndrangheta FOTO EPA-EFE

Poliţia italiană a anunţat joi că a destructurat o vastă reţea criminală mafiotă în sudul Italiei, acuzată de deturnarea a 110 milioane de euro din fonduri publice şi europene, potrivit AFP.

În cursul operaţiunii "Waterfront" - care a vizat redutabila mafie calabreză 'Ndrangheta - au fost reţinuţi 63 de suspecţi, între care 11 funcţionari, relevă un comunicat al poliţiei locale.

Ei sunt acuzaţi de fraudă, corupţie şi deturnare de fonduri publice. "Această reţea criminală avea ca obiectiv să preia controlul asupra sistemului tuturor pieţelor publice în Calabria", potrivit documentului respectiv.

Dintre suspecţi, 14 au fost plasaţi în detenţie preventivă, iar activele financiare a 45 de persoane şi 35 de societăţi au fost confiscate în regiune, la Roma şi în Toscana (în nordul ţării).

Potrivit anchetatorilor, acest cartel era organizat în jurul mai multor societăţi care şi-au adjudecat "cel puţin 22 de pieţe publice, prin fraudarea sistematică a regiunii Calabria şi a Comisiei Europene".

Şapte din aceste pieţe, între 2007 şi 2013, vizau 42 de milioane de euro din fondurile UE destinate dezvoltării urbane a localităţii Gioia Tauro şi a litoralului său, un port al Italiei.

"Fraude sistematice" au fost identificate şi în alte contracte publice legate de aceste fonduri. Între manevrele contabile, anchetatorii au stabilit complicitatea întreprinderilor subcontractante, care au utilizat materiale de proastă calitate pentru şantierele lor (drumuri, complexuri sportive, parcări subterane).

'Ndrangheta - denumirea venindu-i din vechiul cuvânt grecesc "curaj" - este considerată în genere că ar fi depăşit mafiile siciliană şi napolitană datorită traficului de cocaină provenind din America Latină.

Bazată pe o structură strict familială, ea este implantată în special în Calabria, dar a devenit influentă şi în nordul peninsulei şi în alte regiuni ale lumii. Potrivit experţilor, ea este singura mafie italiană prezentă pe toate continentele.

Această operaţiune poliţienească intervine într-un moment în care ţara, afectată din plin de noul coronavirus, care a făcut peste 33.000 de morţi, iese cu prudenţă din cele două luni de izolare şi încearcă să-şi relanseze economia puternic afectată.

Italienii sunt îngrijoraţi de impactul pandemiei, de care ar putea să profite puternic reţelele mafiote datorită capacităţii lor de a profita pe seama pauperizării unei părţi a populaţiei şi de a capta anumite ajutoare publice şi europene după COVID-19.

În decembrie, o vastă operaţiune a poliţiei împotriva 'Ndrangheta s-a soldat cu 334 de arestări, între care a unui colonel de poliţie şi a unui fost deputat. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite