O nouă petrecere acasă la Boris Johnson. Aceasta ar fi avut loc în ajunul funeraliilor Prinţului Philip, în lockdown

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Membri ai personalului angajat la biroul premierului britanic Boris Johnson de la 10 Downing Street au organizat o petrecere în plin lockdown şi în ajunul funeraliilor prinţului Philip, a informat joi cotidianul The Telegraph, notează AFP şi Agerpres.

Consilierii şi funcţionarii au sărbătorit plecarea a doi membri ai echipei prim-ministrului, directorul de comunicaţii James Slack şi unul dintre fotografii personali ai lui Boris Johnson, a precizat jurnalul conservator.

Dezvăluirile vin într-un moment mai puţin plăcut pentru Boris Johnson. Acesta luptă să-şi menţină poziţia în fruntea guvernului după ce miercuri şi-a cerut scuze în parlament pentru participarea sa la o petrecere în grădina de la Downing Street în plin lockdown în 2020.

Această nouă petrecere din Downing Street a avut loc, potrivit The Telegraph, în ajunul înmormântării soţului reginei Elisabeta a II-a, în timp ce ţara se afla într-o perioadă de doliu naţional.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite