Numărul de contaminări cu COVID-19 în Franţa în ultimele 24 de ore a urcat la 18.000. „Este vorba de o creştere de 150% într-o săptămână”
0
Ultimul bilanţ cu numărul de infectări cu Covid-19 raportat în Franţa, a urcat la 18.000 în 24 de ore, în comparaţie cu sub 7.000 în săptămâna anterioară, a anunţat ministrul sănătăţii, Olivier Véran.
„Am cifrele de contaminare din ultimele 24 de ore din ţara noastră. Ieri am ajuns la 18.000 de contaminări în doar 24 de ore. ''Acest lucru înseamnă că este vorba de o creştere a circulaţiei virusului de ordinul 150% într-o săptămână: nu am mai văzut o asemenea situaţie până acum, nici în cazul variantei iniţiale a virusului, nici cu varianta engleză, nici cu cea sud-africană, nici cu cea braziliană”, a spus ministrul adresându-se Adunării Naţionale, confrom Digi24.
Un astfel de nivel al cazurilor pozitive nu a mai fost înregistrat de la mijlocul lunii mai.
„Avem o armă, vaccinarea. Nu mai e timp să ne îndoim, să ezităm, este timpul pentru imunitatea colectivă, este vorba despre responsabilitate colectivă şi este singurul mijloc de care dispunem pentru a scăpa de Coronavirus odată pentru totdeauna''.
După mai multe săptămâni cu bilanţul în scădere, numărul cazurilor este în creştere în Franţa din cauza variantei Delta, mai contagioase, notează Agerpres, care citează AFP..























































