Muntenegru respinge că ar avea legătură cu presupusele acţiuni subversive în Republica Moldova
0Dritan Abazovic, premierul acestei țări, a negat marţi că ţara sa ar avea vreo legătură cu o presupusă implicare a cetăţenilor săi în acţiuni subversive în Republica Moldova şi a anunţat că va solicita informaţii de la autorităţile moldovene în acest sens.
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat luni Rusia că plănuieşte o lovitură de stat cu ajutorul unor cetăţeni cu pregătire militară din Belarus, Serbia şi Muntenegru, care ar urma să desfăşoare acţiuni violente deghizate în proteste, potrivit Agerpres.
Premierul Abazovic (de centru-stânga), care a spus că a aflat despre aceste acuzaţii din presă, a anunţat că guvernul său va contacta cabinetul Maiei Sandu "pentru a obţine mai multe clarificări", indicând că, dacă va fi necesar, serviciile de informaţii muntenegrene vor efectua verificări suplimentare, a relatat portalul local Pobjeda.
"Ceea ce am citit mi-a sunat oarecum dur pentru că se creează impresia că Muntenegru ar fi implicat în problemele din Republica Moldova", a spus el, fără să excludă posibilitatea unor 'persoane iresponsabile'.
El a reamintit că Muntenegru, candidat la aderarea la Uniunea Europeană, şi-a aliniat total politica externă la cea a UE şi s-a alăturat sancţiunilor împotriva Rusiei pentru agresiunea acesteia împotriva Ucrainei.
Această ţară balcanică este membră a NATO din 2017, iar la momentul respectiv au existat proteste ale formaţiunilor proruse împotriva aderării sale la Alianţa Nord-Atlantică.
Declaraţiile Maiei Sandu au intervenit după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski denunţase săptămâna trecută la Bruxelles un plan rusesc de destabilizare a Republicii Moldova.
Obiectivul acestor acţiuni, a spus Maia Sandu, "este subminarea ordinii constituţionale şi schimbarea puterii legitime de la Chişinău cu una nelegitimă, care ar pune Republica Moldova la dispoziţia Rusiei", precum şi oprirea procesului de integrare europeană, notează EFE.