Mobilizare nemaivăzută pentru o femeie de 391 de kilograme. Salvatorii au dărâmat un zid pentru a ajunge la ea
0O intervenție impresionantă a avut loc în Franța pentru o femeie care cântărește 391 de kilograme. Pentru a ajunge la ea, a fost nevoie de o mobilizare masivă. Serviciile de urgență au fost nevoite să dărâme un perete pentru a o scoate din casă pe femeie.

Serviciile franceze de intervenţie în situaţii de urgenţă au fost nevoite miercuri să dărâme ziduri pentru a scoate dintr-o locuinţă din nord-estul Franţei o femeie de naţionalitate americană care cântărea 391 de kilograme şi necesita îngrijiri medicale, transmite joi agenţia DPA, citată de Agerpres.
Femeia, care a trăit timp de aproximativ 20 de ani în Stenay, în apropiere de graniţa cu Belgia şi Luxemburg, a refuzat anterior să primească ajutor medical, conform postului France 3.Mai multe luni au fost necesare pentru a pregăti operaţiunea. În cadrul acesteia a fost utilizată o ambulanţă pentru persoane supraponderale, împrumutată din Belgia.
O operaţiune de acest gen, cu un asemenea nivel de complexitate, nu a mai fost niciodată desfăşurată în Franţa, a declarat un reprezentant al autorităţilor locale. Lucrătorii din cadrul serviciilor de intervenţii de urgenţă au demolat un perete de la primul nivel al casei şi au fost realizate găuri în tavan.
Femeia a fost ridicată apoi şi scoasă pe fereastra de la parter. Pe lângă pompieri specializaţi, la operaţiune au participat medici şi personal de asistenţă medicală. Unele străzi din zonă au fost închise.
Obezitatea, noua cutie a Pandorei
Obezitatea reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale secolului XXI. Prevalența acestei boli va crește la 24% până în 2035, ajungând să afecteze două miliarde de persoane. Comunitatea științifică cere măsuri urgente la nivel de politici publice.
Obezitatea, insuficient identificată și gestionată ani de zile, a ajuns în 2023 o cutie a Pandorei. Anul acesta trebuie să fie unul de cotitură în schimbarea paradigmei de abordare a obezității în România, atrage atenția Forumul Român de Obezitate, FORO. Această boală este una cronică devastatoare cu peste 230 de complicații și este nevoie urgentă de intervenții la nivel de politici publice care pot fi puse în practică, pentru a diminua impactul clinic, social și economic al acestei pandemii, mai spun reprezentanții FORO.
Mesajul Forumului vine după publicarea la 2 martie a raportului World Obesity Atlas 2023 în care se arată că prevalența acestei patologii va crește de la 14%, în 2020, până la 24%, în 2035, ajungând să afecteze două miliarde de persoane, la nivel mondial.