Video Marcel Ciolacu se va întâlni cu omologul său spaniol. Anunțul premierului

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu ar urma să se întâlnească, peste câteva zile, cu omologul spaniol Pedro Sanchez, iar discuţiile vor atinge şi subiectul organizării unui centru logistic în care să fie ajutaţi românii din Spania care au suferit în urma inundaţiilor.

Marcel Ciolacu urmează să aibă o întâlnire cu omologul său spaniol, Pedro Sanchez FOTO Arhivă
Marcel Ciolacu urmează să aibă o întâlnire cu omologul său spaniol, Pedro Sanchez FOTO Arhivă

Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, în cadrul unei vizite la Arad, că există deja creată o celulă de criză la Ministerul de Externe, dar va fi organizat şi un centru logistic în colaborare cu autorităţile spaniole.

Întrebat de jurnalişti despre repatrierea victimelor, premierul a declarat: "În acest moment am creat o celulă de criză, este o celulă de criză la Ministerul de Externe, m-am văzut cu domnul ministru al Transporturilor, deja s-a discutat, în cazul în care se doreşte...".

Şeful Guvernului a spus că şi-ar fi dorit să fie deja în zona Valencia, afectată de inundaţii, dar, "după o coordonare cu premierul Pedro Sanchez", această vizită a fost amânată pentru săptămâna viitoare.

"O să amânăm câteva zile pentru că dânsul are încă o mobilizare a armatei. Vom avea un centru logistic, pentru că s-au pierdut şi documente şi cine doreşte să se repatrieze, deci cu alte cuvinte suntem implicaţi, dar cum este corect, că suntem în alt stat, ne coordonăm atât la nivel guvernamental, cât şi la nivel local", a precizat Marcel Ciolacu.

Bilanț îngrijorător

Bilanțul deceselor din Spania a depășit pragul de 200 de victime. Încă 1.000 de soldați au fost mobilizați pentru a participa la operațiunile de salvare, în timp ce localnicii au fost avertizați că vor mai veni ploi.

Agenția națională de meteorologie (Aemet), anunță că patru regiuni, inclusiv Valencia, rămân sub cod portocaliu din cauza riscului de ploi și furtuni.

Viiturile au distrus poduri, și au măturat mașini și stâlpi de iluminat. Sunt oameni care nu au acces la apă și mâncare, iar unele din cele mai afectate zone rămân în continuare inaccesibile.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că verifică situația celor 16 români dispăruți, prin intermediul Ambasadei României de la Madrid Consulatului României la Castellón de la Plana.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite