Video „Maneliști cumpărați să vină și să recite la cameră”. CTP critică dur vedetele din România care l-au promovat pe rivalul Maiei Sandu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Tudor Popescu a criticat dur, într-o emisiune din Republica Moldova, campania unor influenceri și vloggeri români care promovează candidatura lui Alexandr Stoianoglo, rivalul Maiei Sandu în turul doi al prezidențialelor

CTP i-a atacat pe influencerii români care l-au promovat pe Stoianoglo FOTO Arhivă
CTP i-a atacat pe influencerii români care l-au promovat pe Stoianoglo FOTO Arhivă

Printre românii care i-au făcut reclamă candidatului pro-rus se numără maneliștii Bogdan Mocanu, Culiță Sterp și fratele său, Iancu Sterp. CTP a spus că aceștia au fost „cumpărați să vină și să recite la cameră”

„Toate faptele documentate în legătură cu aceste acțiuni de influențare frauduloasă a alegerilor de către Kremlin fac ca orice om cu mintea cât de cât întreagă, cu bun-simț din Republica Moldova să nu mai aibă nevoie de altceva pentru a fi convins că așa se întâmplă lucrurile. Ce să mai demonstrăm? Păi dacă s-a ajuns să fie cumpărați maneliști... Maneliști cumpărați să vină și să recite la cameră. Vă dați seama, un manelist care se apucă să vorbească de discursul despre dezvoltare, prosperitate și viitor… Bietul om nici nu simțea cuvintele alea când vorbea”, a declarat Cristian Tudor Popescu. 

Culiță Sterp și Bogdan Mocanu și-au cerut scuze după ce au promovat candidatura pro-rusului Alexandr Stoianoglo, finalist în cursa prezidențială din Republica Moldova. După ce au postat pe TikTok mesaje de susținere pentru Stoianoglo, ambii au revenit cu scuze, declarând că nu au cercetat suficient.

În mesajele lor, Stoianoglo era descris drept un lider „hotărât să construiască o echipă competentă pentru binele Moldovei”, iar Mocanu l-a prezentat ca pe un politician „axat pe dezvoltare și relații bune între state”. Cei doi au explicat că postările au fost făcute la rugămintea unui prieten din Moldova, fără să verifice detalii suplimentare.

Culiță Sterp a șters ulterior videoclipul, afirmând că acest pas dovedește că nu a fost plătit pentru reclamă politică. Bogdan Mocanu, cunoscut de la emisiunea „Puterea dragostei”, a recunoscut și el că a făcut o greșeală.

„Niciodată nu am să mai postez nimic despre un politician”, a spus manelistul.

@bogdan.mcn

Adevarul despre clipul controversat postat de mine. Si iertare celor pe care i-am dezamagit și in special fratilor de peste Prut.

♬ original sound - Bogdan Mocanu

Ce au spus artiștii despre candidatul pro-rus

„E plăcut să vezi un candidat care chiar vorbește despre dezvoltare, despre relații bune între state, care vorbește despre o lume fără conflicte, despre pace" - Bogdan Mocanu.

„Eu nu prea mă bag în politică, dar mi-a apărut un clip acum cu domnul Alexandr Stoianoglo, un om care încearcă să construiască o echipă puternică, încrezătoare și competentă, pentru toți oamenii din Republica Moldova" - Culiță Sterp.

Manelistul Jador a recunoscut că a fost contactat să susțină un candidat la președinție, în schimbul „unei sume mari de bani", dar a refuzat.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite