Germania: Peste un milion de persoane au fost imunizate într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste un milion de persoane vaccinate într-o singură zi, în Germania.
Peste un milion de persoane vaccinate într-o singură zi, în Germania.

Într-o singură zi au fost imunizate peste un milion de persoane, transmite ministrul Sănătăţii, Jens Spahn. Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a început lent, dar în prezent beneficiază de un ritm din ce în ce mai accelerat.

Mai mult de 1% din populaţia Germaniei a fost vaccinată miercuri, când medicii de familie au administrat 730.000 de doze, iar centrele regionale alte 360.000 de doze.

De la începutul campaniei de vaccinare, mai mult de un sfert dintre grmani au fost imunizaţi cu prima doză a unui vaccin anti-COVID-19. 7,5% dintre rezidenţi au primit ambele doze, conform Agerpres.

Deşi performanţa de miercuri reflectă progresul rapid al campaniei de vaccinare din Germania, ministrul Jens Spahn avertizează că ţara nu a ajuns încă la imunitatea de grup mult dorită. Potrivit preşedintelui Institutului Robert Koch, Lothat Wieler, autorităţile germane mai au încă multe lucruri de făcut înainte de atingerea acelui obiectiv.

Situaţia generală a infectărilor cu noul coronavirus oferă germanilor un motiv să spere, dar nu să nu respecte în continuare legea. Creşterea abruptă a infectărilor a fost oprită, însă numărul noilor cazuri este în continuare ridicat, iar unităţile de terapie intensivă din spitalele germane sunt în continuare pline, a mai adăugat acesta.

„Trebuie ca aceste numere nu doar să stagneze, trebuie ca ele să scadă”, a conchis Jens Spahn.

Miercuri, rata incidenţei la şapte zile a scăzut la 154 de infecţii la 100.000 de persoane, atingând cel mai mic nivel al său din ultimele două săptămâni.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite