Furie față de planul grecesc de a organiza tururi private de 5.000 de euro la Acropole: „Este pur și simplu elitist”

0
Publicat:

Planul grecesc de a organiza tururi private de 5.000 de euro la Acropole a stârnit furie. Arheologii și ghizii se numără printre criticii care spun că acest proiect este împotriva a ceea ce ar trebui să reprezinte simbolul democrației, potrivit The Guardian.

Acropole. FOTO Daciana Stoica
Acropole. FOTO Daciana Stoica

Pentru a evita aglomerația, Jackie și Malcolm Love, doi turiști dintr-un grup ajuns în inima Atenei, au admirat de jos, de la distanță, magnifica atracție grecească Acropole, care a atras peste 22.000 de vizitatori pe zi vara trecută. Un eventual tur privat precum cel anunțat de Ministerul grec al Culturii - care plănuiește vizite personalizate la complexul antic pentru 5.000 de euro de grup - nici măcar nu e luat în calcul de cei doi turiști străini.

„Noi nu am plăti atât", a spus Malcolm, șofer de camion, în timp ce Jackie a catalogat tarifele anunțate drept „nebunești. Cu siguranță nu pentru oameni ca noi".

Sunt însă alții care ar fi gata să dea această sumă pentru un tur privat, tocmai pentru a evita puhoaiele de oameni care urcă din oră în oră pe dealul stâncos și își fac selfie-uri de cum pășesc în zona sitului.

„Am avut cereri”

Oficialii greci au anunțat un program care le permite vizitatorilor să experimenteze capodopera lui Periclean în exclusivitate. Inițiativa prevede ca până la patru grupuri de cinci persoane să fie ghidate de arheologi experți în jurul sitului între orele 7- 9 și 20 - 22, înainte de deschidere și după închidere.

„Am avut cereri de la operatorii de turism pentru acest lucru de foarte mult timp", spune Nikoleta Valakou, președintele Organizației Elene pentru Dezvoltarea Resurselor Culturale, un organism de stat legat de Ministerul Culturii, potrivit The Guardian.

Ministerul este pregătit să permită excursii pentru persoane fizice, cu condiția ca acestea să fie dispuse să plătească taxa de grup.

„Vor fi și suveniruri. O replică a unei monede, poate, sau o copie a unei mici statui... ceva care să evoce amintiri despre această experiență unică",  adăugat Valakou. 

Măsura, care este parte a unei revizuiri a politicii de emitere a biletelor la peste 350 de situri arheologice și muzee gestionate de Ministerul grec al Culturii, a declanșat furie și derută în rândul arheologilor.

Ghizii o consideră nepractică, criticii susținând că este contrară spiritului a tot ceea ce ar trebui să reprezinte cel mai important simbol al democrației din lume.

Despina Koutsoumba, vicepreședinte al asociației arheologilor din țară se teme că cei care vor plăti astfel de tururi se vor simți îndreptățiți, dacă au cheltuit atâția bani, să facă tot ce vor în sit, de la cereri în căsătorie la consum de alcool.

Potrivit acesteia, însăși ideea este „inacceptabil de exclusivistă", dat fiind că monumentul era emblema Atenei democratice, în care cetățenii se bucurau de egalitate în fața legii.

Înainte de avansarea acestei idei, doar liderii mondiali, membrii familiilor regale și celebritățile puteau lua în calcul, opcazional, accesul la sit în afara orelor de deschidere.

Pe timp de noapte, publicul- excepțând academicienii și a conservatorii - are la dispoziție o singură zi (luna plină din august) pentru a admira templele.

„Va fi un dezastru”

Cei care se opun acestui proiect pun la îndoială înțelepciunea deciziei într-un moment în care decalajul de bogăție al țării s-a accentuat tot mai mult.

„Este pur și simplu elitist”, a declarat Costas Zambas, care a condus lucrările de restaurare la Acropole timp de peste 25 de ani.

În plus, pentru că Atena se află la capătul urgenței climatice (vara trecută, capitala Greciei a înregistrat temperaturi record de până la 45C (113F), obligând oficialii să ia măsura fără precedent de a închide Acropole pentru mai multe zile), ghizii turistici au ridicat obiecții cu privire la viabilitatea unui sistem care, pentru marea majoritate, va însemna deschiderea sitului la ora 9 dimineața, în loc de 8 dimineața. 

Dacă vor împinge orele de deschidere până la 9 dimineața din cauza acestor tururi private, va fi un dezastru", a declarat Kriton Piperas, care, până de curând, a fost șeful Federației Panelenice a Ghizilor de Turism, sindicat care numără 4.000 de membri și care, de câțiva ani,  face presiuni pentru ca Acropole să se deschidă mai devreme tocmai din cauza vremii schimbătoare.

Piperas amintește că, dat fiind că lipsește umbra, este acolo sus este foarte cald, iar o decalare a programului este o idee cu atât mai proastă.

Nikoleta Valakou, președintele Organizației Elene pentru Dezvoltarea Resurselor Culturale,  spune că Ministerul Culturii a luat în considerare criticile aduse acestei inițiative. Pe de altă parte însă, se estimează că aceste tururi ar putea aduce până la 40.000 de euro pe zi, iar încasările ar putea fi direcționate către proiecte culturale care nu au finanțare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite