Forțele ruse au tras o rachetă balistică asupra civililor din Odesa

0
Publicat:

Forțele ruse au tras o rachetă balistică asupra orașului-port Odesa, în sudul Ucrainei, unde au lovit o infrastructură civilă la primele ore ale dimineții, a declarat guvernatorul regional Oleh Kiper, citat de Agerpres.

Odesa, atacată cu o rachetă balistică FOTO Gyunduz Mamedov / X
Odesa, atacată cu o rachetă balistică FOTO Gyunduz Mamedov / X

În urma atacului, o clădire administrativă a fost avariată în sectorul industrial al orașului. Guvernatorul regional a transmis de asemenea că au fost înregistrate și victime umane, fără a da mai multe detalii.

Acesta nu este primul astfel de atac care are loc în regiune. Anterior, săptămâna aceasta, o rachetă lansată de forţele ruse a avariat o facilitate de depozitare din Odesa, rănind trei persoane. 

Odesa a fost o ţintă frecventă a forţelor ruse în cele 28 de luni de invazie, multe dintre acestea vizând facilităţile portuare ale oraşului. Rusia neagă că ar ţinti civili sau infrastructuri civile, potrivit Reuters.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite