Explozii misterioase la baze militare din Rusia. Cum acționează comandourile ucrainene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seria de incendii și explozii misterioase la situri sensibile și instalații importante din Rusia sugerează campanii de sabotaj caracteristice unităților de operațiuni speciale, relatează Insider.

Explozii în Crimeea pe aerodromul de lângă Simferopol FOTO Captura Video
Explozii în Crimeea pe aerodromul de lângă Simferopol FOTO Captura Video

În luna mai, în timp ce armata rusă se pregătea să își relanseze ofensiva în regiunea Donbas, explozii și incendii inexplicabile au izbucnit la avanposturi militare, centre de recrutare și complexe de apărare din întreaga Rusie.

În total, în cele șapte luni de război, au avut loc zeci de astfel de incidente – afectând rafinării, fabrici de muniție, spații de depozitare, companii aerospațiale și de apărare, infrastructură de comunicații. Toate indiciile duc către acte efectuate de sabotori ucraineni în scopul de a submina și destructura capacitățile ofensive ale armatei rusești.

Totuși autorii ar putea fi să fi acționat independent, în timp ce probabil alte atacuri au fost coordonate. În același timp, e posibil ca nu toate să fie opera ucrainenilor.

Printre ei s-ar putea afla și ruși ce se opun războiului sau protestează față de înrolări – mai ales în cazul atacurilor asupra comisariatelor militare, practic centre de recrutare.

Totuși majoritatea incidentelor au vizat obiective militare – adică acele ținte ce ar reprezenta misiunea unităților de operațiuni speciale însărcinate cu purtarea războiului neconvențional.

Război neconvențional în interioul Rusiei

Cel mai probabil la originea atacurilor sunt comandouri ucrainene și/sau disidenți ruși – posibil persoane ce au dobândit abilități specifice războiului neconvențional. Cu o mare experiență în privința misiunilor de operațiuni speciale, SUA au furnizat instruire în acest domeniu, inclusiv unităților ucrainene. Beretele verzi din cadrul celui de-al 10-lea Grup de forțe speciale, care are ca zonă de operațiuni Europa, au avut un rol esențial în aducerea la zi a comunității ucrainene de operații speciale. Roadele acestei instruiri se văd în operațiunile militare ucrainene – inclusiv, după toate indiciile, în interiorul Rusiei. De pildă, atacul asupra unui depozit de combustibil în orașul Belgorod (aprilie), pe care Rusia l-a atribuit elicopterelor ucrainene, și loviturile cu rachete asupra bazelor rusești din Crimeea (august).

Elementele unei campanii de gherilă

Campaniile de gherilă ucrainene ar putea lua avânt în măsura în care Rusia continuă să sufere eșecuri pe câmpul de luptă, putând lua mai multe forme, a dezvăluit anonim pentru Insider o Beretă Verde din cadrul Forțelor Speciale ale Gărzii Naționale.

La început, ar putea lua forma unei campanii perturbatoare, precum cea pe care am văzut-o în Belarus cu trenurile. Țintirea și atacarea liniilor de aprovizionare și a altor ținte ușoare este întotdeauna pe listă. Următoarele pe listă ar fi țintele mai dificile, precum convoaiele și bazele militare sau chiar atacuri asupra instalațiilor de comandă și control și a sediilor centrale", a declarat Bereta Verde, care a vorbit sub rezerva anonimatului deoarece nu nu este autorizat să dea declarații presei.

Următoarele pe listă ar fi ținte mai dure, cum ar fi convoaiele militare, bazele sau chiar atacuri asupra facilităților de comandă și control și a sediilor centrale", a adăugat Beretele Verzi.

Dar, în cele din urmă, o campanie de gherilă ar trebui să se maturizeze și să se adapteze după măsurile de securitate pe care armata rusă și serviciile de securitate este de așteptat că le vor lua pentru a răspunde atacurilor”, a declarat Bereta Verde pentru Insider.

O mulțime de ruși sunt patrioți înfocați, iar Putin a prezentat războiul destul de inteligent pentru a-i atrage pe rușii obișnuiți";  o campanie de război neconvențional „este foarte greu de realizat” împotriva unei populații ostile, a adăugat Bereta Verde.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite