Expert ONU: Armata rusă pare să practice tortura în Ucraina. „Practicile denunţate includ electroşocuri, bătăi, cagule”
0O expertă a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi-a exprimat joi îngrijorarea în legătură cu numeroasele mărturii care arată că trupele ruse în Ucraina torturează "sistematic şi intenţionat" civili şi prizonieri de război, cu aprobarea statului, informează AFP.
"Practicile denunţate includ electroşocuri, bătăi, cagule, simulări de execuţii şi alte ameninţări cu moartea", scrie Alice Jill Edwards, raportoare specială a ONU asupra torturii şi altor tratamente crude, inumane şi degradante, într-o scrisoare adresată autorităţilor ruse.
Aceasta ar putea însemna că "aceste metode de tortură sau alte tratamente crude, inumane sau degradante sunt aprobate de stat", scrie experta în această scrisoare semnată şi de alţi experţi independenţi, scrie Agerpres.
Aceşti experţi sunt mandataţi de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, însă nu vorbesc în numele organizaţiei.
"Tortura este o crimă de război şi practicarea sistematică sau generalizată a torturii constituie o crimă împotriva umanităţii", aminteşte Edwards, care intenţionează să se deplaseze în Ucraina chiar în acest an, pentru a desfăşura acolo o anchetă proprie.
Metodele folosite arată că există "un nivel de coordonare, de planificare şi organizare, precum şi o autorizare directă, politica deliberată sau toleranţa oficială a autorităţilor superioare" (pentru aceste torturi), subliniază ea, precizând că îndeplinirea ordinelor unui superior ierarhic nu poate fi invocată pentru a justifica tortura.
Potrivit lui Alice Jill Edwards, informaţiile disponibile indică faptul că în urma acestor torturi şi rele tratamente, precum şi a condiţiilor de detenţie rele, numeroşi civili şi prizonieri de război ucraineni sunt traumatizaţi fizic şi psihologic.
"Cu cât mai mult durează războiul, cu atât mai multe cazuri de tortură şi alte tratamente inumane sunt semnalate", subliniază Alice Jill Edwards. "Îndemn insistent autorităţile competente să vegheze ca civilii şi prizonierii de război să fie protejaţi şi trataţi cu umanitate în orice moment", adaugă ea.