EXCLUSIV Singura mănăstire ortodoxă românească din Elveția se pregătește de Paște. Ce produse fac și vând măicuțele
0De aproape zece ani, în comuna Les Sciernes d’Albeuve funcționează singura mănăstire ortodoxă din Elveția, iar comunitatea ortodoxă de aici și din împrejurimi este una foarte activă și implicată.
În contextul specific al diasporei, mânăstirea are un rol foarte important în păstrarea și transmiterea credinței. De aceea, membrii comunității ortodoxe române din Elveția doresc de mai mulți ani întemeierea unei mânăstiri, care să întărească viața duhovnicească din parohii. În decembrie 2009 a fost constituită Asociația AMORS : Prietenii Mânăstirii Ortodoxe Române din Elveția.
Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale (membru al Adunării Episcopilor Ortodocși din Elveția), pe 2 iulie 2013, de prăznuirea Sfântului Ioan Maximovici, ocrotitorul diasporei ortodoxe, a ajuns la Fribourg Monahia Antonia, prima viețuitoare a mânăstirii.
Capela în care își desfășoară activitatea liturgică prima și singura mănăstire ortodoxă românească din Elveția, a fost sfințită în septembrie 2019. Peste trei sute de credincioși au fost prezenți atunci la eveniment.
Obștea de maici a Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” își desfășoară activitatea într-o casă achiziționată în comuna Les Sciernes d’Albeuve, cantonul Freiburg. Întreaga proprietate a fost amenajată, pentru a arăta ca un loc de rugăciune, de către artiști iconari români.
Conform celor mai recente statistici, în Elveția sunt aproximativ 35.000 de români. Iar cele opt maici de la mănăstire, unde slujește un preot, sunt foarte implicate și au inclusiv ateliere unde se creează și se vând diverse produse artizanale, de la zacuscă și murături până la săpunuri.
”Adevărul” a vorbit cu monahia Antonia legat de pregătirile de la mănăstire pentru Sfintele Sărbători de Paște.
„Am început demersurile pentru construirea unei biserici”
”Avem 6-8 ore de slujbe în fiecare zi și așteptăm câteva sute de credincioși în noaptea de Paște. S-au anunțat credincioși și pelerini din Italia, Anglia, Belgia, Germania. În fiecare an, în noaptea de Paște vin mulți oameni la noi la mănăstire. Noi funcționăm într-o casă pe care am cumpărat-o cu un credit în 2018. Anul trecut, tot cu un credit, am cumpărat o proprietate ce corespunde mai bine nevoilor noastre și unde nădăjduim să ne mutăm după ce terminăm lucrările. Vom începe în luna mai lucrările de restaurare completă a casei cumpărate anul trecut. Nădăjduim să putem construi și o biserică mare la un moment dat. Am început și demersurile pentru construirea bisericii, însă în Elveția procedurile durează foarte mult. Noi suntem bine integrați în comună, colaborăm foarte bine cu autoritățile. Este singura mănăstire ortodoxă din Elveția”, a declarat pentru „Adevărul” monahia Antonia.
Produsele tradiționale românești, vândute la castel
Mănăstirea are și un spațiu de cazare pentru pelerini. Pregătirile pentru Paște au început din timp la singura mănăstire ortodoxă din Elveția.
„Ne pregătim din timp și avem și ateliere unde pregătim produse tradiționale românești, zacuscă, dulcețuri, murături, ca acasă în România. Și le și vindem la Castelul de Gruyères, ce este un loc reprezentativ pentru regiunea Gruyères, parte a cantonului Fribourg. Facem preparate tot timpul anului, și săpunuri, avem și un atelier de cosmetice. Facem și uleiuri pentru masaj și tincturi din plante medicinale pe care le culegem noi din munți”, adaugă monahia Antonia.