Erdogan vrea un referendum pe tema aderării Turciei la UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan spune că Turcia va decide prin referendum dacă îşi va continua drumul către aderarea la Uniunea Europeană (UE).

Într-un interviu acordat luni televiziunii indiene, Erdogan acuză UE că nu este „sinceră şi onestă“ şi ţine Turcia să aştepte la porţile ei, transmite The Associated Press (AP), potrivit news.ro.

Turcia, o ţară cu populaţie majoritar musulmană, aflată de o parte şi de alta a Bosforului, a început negocieri de aderare la UE în 2005. Însă aceste negocieri au avansat foarte puţin, scrie AP.

Relaţiile Ankarei cu statele membre UE s-au tensionat înaintea referendumului din Turcia pe tema sporirii puterilor preşedintelui.

Erdogan a criticat dur multe state membre UE, iar Bruxellesul a subliniat în acest weekend că Turcia trebuie să spună clar dacă vrea sau nu să îndeplinească criteriile europene cu privire la drepturile omului şi statul de drept.

Johannes Hahn: visul european al Turciei s-a terminat

Turcia sub preşedinţia lui Recep Tayyip Erdogan a întors spatele aderării la Uniunea Europeană, cel puţin pentru moment, a estimat la rândul său comisarul european pentru Politica de Vecinătate şi Extindere, Johannes Hahn, citat de Reuters.

După ani întregi de blocaj în demersurile pentru aderarea Turciei la blocul comunitar, procesul este eşuat. Principalele motive sunt legate de reprimarea opoziţiei de către Erdogan şi de eforturile preşedintelui turc de a concentra întreaga putere, afirmă Hahn.

„Pentru toată lumea este clar că, cel puţin în prezent, Turcia se îndepărtează de perspectiva europeană. În centrul relaţiei noastre trebuie să fie altceva“, a declarat comisarul european pentru Reuters la finalul reuniunii miniştrilor de Externe ai statelor membre UE, desfăşurată în Malta săptămâna trecută.

„Trebuie să vedem ce poate fi făcut în viitor şi dacă putem relua un gen de cooperare“, a adăugat Hahn, care a precizat că nu a mai avut întâlniri pe subiecte economice cu oficiali turci începând din ianuarie anul trecut.

Procesul de aderare la UE nu este oficial îngheţat, dar Parlamentul European a solicitat săptămâna trecută oprirea negocierilor, estimând că Turcia nu mai respectă criteriile democratice pentru a putea fi considerată candidată la aderare, nemaivorbind de membru cu drepturi depline al UE, notează Reuters.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite