Epurările continuă în Turcia. Partidul aflat la putere vrea să se debaraseze de gulenişti, în timp ce fostul guvernator al Istanbulului a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), aflat la putere în Turcia de peste 14 ani, a ordonat o epurare internă în vederea eliminării membrilor săi care au legături cu mişcarea clericului Fethullah Gulen, acuzat de orchestrarea loviturii de stat eşuate din noaptea de 15 spre 16 iulie, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Potrivit unui memorandum intern, liderii AKP au cerut organizarea rapidă a unei epurări, pentru eliminarea guleniştilor care ar fi susţinut puciul eşuat.

Peste 60.000 de persoane au fost demise, arestate sau puse sub acuzare ca urmare a tentativei de lovitură de stat, printre acestea numărându-se magistraţi, funcţionari publici, militari, poliţişti, academicieni, profesori universitari, medici, precum şi cercetători.

De asemenea, peste 100 de instituţii de presă au fost închise de către autorităţile turce, printre care se numără 3 agenţii de ştiri, 16 televiziuni, 23 de posturi de radio şi 45 de cotidieNE.

Fostul guvernator al Istanbulului, arestat pentru legături cu Gulen

Vineri, fostul guvernator al Istanbulului, Huseyin Avni Mutlu, a fost arestat la rândul său din cauza unor presupuse legături cu tentativa de puci.

Împreună cu Mutlu, alţi 11 suspecţi, inclusiv şapte guvernatori, un viceguvernator şi trei şefi de districte, au fost de asemenea arestaţi pentru apartenţă la organizaţia lui Fethullah Gulen, un cleric autoexilat în Statele Unite.

În timpul interogatoriului, Mutlu a dezminţit că are legături cu organizaţia lui Gulen, potrivit agenţiei turce de presă Anadolu. „În noaptea când a avut loc tentativa de lovitură de stat, eu am condamnat acţiunea pe Twitter şi am spus desigur că ei trebuie să plătească în faţa legii“, ar fi declarat Mutlu, potrivit Anadolu, precizând că fostul guvernator a mărturisit că a vorbit o dată la telefon cu Gulen, dar că nu s-a întâlnit niciodată cu el.

Din locuinţa lui Mutlu au fost confiscate două cărţi scrise de Gulen şi în agenda sa telefonică a fost găsit numărul fostului comandant al Forţelor Aeriene Akin Ozturk, care a fost arestat şi demis din funcţie pentru implicare în puciul eşuat şi legături cu Gulen, precizează de asemenea agenţia.

În declaraţia sa, Mutlu a afirmat că cele două cărţi aparţineau cumnatei lui sau fiului ei şi că numărul de telefon al lui Ozturk îl are are datorită relaţiei lor profesionale anterioare în oraşul Diyarbakir (sud-est), din perioada 2007-2010, potrivit Anadolu.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi clericul Fethullah Gulen au fost pentru o perioadă lungă de timp aliaţi importanţi, însă relaţiile dintre cei doi sunt mai tensionate ca niciodată.

Gulen condamnă mandatul de arestare emis pe numele său

Joi, autorităţile turce au emis un mandat de arestare pe numele lui Gulen, un demers condamnat vehement de către acesta din urmă.

„Este foarte bine ştiut că instanţelor turce le lipseşte orice formă de independenţă judiciară, iar acest mandat de arestare este doar un alt exemplu al autoritarismului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, care se îndepărtează de democraţie“, a declarat Gulen.

Mai mult, clericul musulman a dezminţit orice implicare a adepţilor săi în orchestrarea loviturii de stat eşuate.

În noaptea de 15-16 iulie, o facţiune din armata turcă a încercat să-l înlăture de la putere pe Recep Tayyip Erdogan, în scopul de a proteja statul turc de influenţele islamice.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite