Cum să pleci în vacanțe ieftine cu copiii: ponturile unei mame care a vizitat 7 țări în 7 zile
0O femeie din Marea Britanie, pe nume Poppy, a devenit o adevărată sursă de inspirație pentru familiile cu copii care vor să călătorească cu un buget mai mic decât propun agențiile de voiaj.

După ce a aflat că pentru o călătorie cu familia în Laponia o agenție de voiaj îi cerea aproape 7.000 de euro, Poppy, care este mamă a doi copii, a reușit să-și ducă familia în acea vacanță cu doar 1.700 EUR, incluzând zborurile, cazarea, mașini le închiriate și toate activitățile, conform Euronews.
De atunci, Poppy alege să-și planifice totul singură când vine vorba de vacanțe și dându-și seama că mulți părinți ar vrea să economisească în călătorii, dar nu știu de unde să înceapă, britanica a decis șă-și împărtășească sfaturile pe rețelele sociale.
7 țări în 7 zile
În cea mai recentă vacanță, care a durat șapte zile, ea a reușit viziteze mai multe țări din Europa, inspirând și de această dată mai multe familii care doresc să-i calce pe urme.
De altfel la rândul său s-a inspirat din după emisiunea BBC Race Across the World, sătulă să meargă an de an cu familia în același loc, și vrea să încerce să vadă 30 de țări într-un an, după ce a împlinit 30 de ani. Conștientă că are multe responsabilități, precum școala copiilor și serviciul, femeia a afirmat că pentru a se apropia de acest obiectiv a ales vacanțe ieftine și scurte, tip excursie.
În februarie, ea a văzut câteva zboruri ieftine către Milano și astfel și-a pus în aplicare planul ei de șapte țări în șapte zile, ajungând să bifeze Italia, Elveția, Croația, Slovenia, Austria, Germania și Belgia. În această perioadă ea a avut două călătorii cu avionul, treisprezece cu trenul, șase cu autobuzul , dar și cu metrouri, tramvaie, taxiuri, funiculare și cu o trăsură cu cai.
Principala concluzie a lui Poppy după această excursie a fost că planificarea amănunțită este cea mai bună modalitate de a te asigura că vei avea o experiență lipsită de orice stres.
Ea a rezervat majoritatea trenurilor și autobuzelor în avans, precum și cazarea, și pentru „mai multă siguranță” în ce-i privește pe copii săi, ea le-a pus fiecăruia câte un AirTag, la glezna piciorului, prins de o curea, precum un ceas, și acoperit de șosetă.
Una dintre prioritățile ultimei vacanțe a fost vizitarea Elveției și să ajungă acolo cu celebrul tren Bernina Express, care trece prin 55 de tuneluri, peste 196 de poduri și printr-un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.
Dar din cauză că biletele costau circa 90 de euro dor pentru un adult, la clasa a doua, femeia a devenit creativă, și a ales trenurile locale care parcurg același traseu și care aveau și un program mai flexibil, economisind aproape 150 de euro.
În ce privește trenurile de noapte, unde a avut o mică neplăcere, femeia recomandă alegerea cabinelor private, care au avantajul unui pat mai bun, mai mult spațiu de depozitare, apă gratuită și cornuri dimineața. În plus, copiii se pot odihni mai bine.
Însă în cazul călătoriilor cu trenul pe timp de zi, ea recomandă călătorii scurte de cel mult trei ore și jumătate, astfel încât copiii să nu se plictisească și să fie mai multe opriri în zone și orașe interesante.