Clima a luat-o razna. 19 grade Celsius în Norvegia, temperatură-record pentru ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un mic oraş din vestul Norvegiei a stabilit joi un nou record pentru cea mai ridicată valoare termică din luna ianuarie în această ţară scandinavă, a informat Biroul Meteorologic Norvegian, potrivit DPA. De altfel în mai multe state din nordul continentului, temperaturile sunt mai ridicate decât în cele mediteraneene.

Mercurul termometrelor din Sunndalsora a urcat la 19 grade Celsius, potrivit Biroului de meteorologie. Recordul precedent, de 17,9 grade, fusese înregistrat în 1989 în satul Tafjord. Atât Sunndalsora, cât şi Tafjord sunt situate în provincia More og Romsdal.

Sunndalsora se află într-o regiune înconjurată de munţi abrupţi, unii dintre aceştia fiind populari în rândul practicanţilor de ''base jumping'' - un sport extrem care presupune paraşutarea de pe stânci abrupte sau construcţii înalte.

Meteorologul de serviciu Martin Granerod a pus temperaturile ridicate pe seama acţiunii vântului foehn, un vânt cald, descendent, potrivit cotidianului VG din Oslo.

Vremea urmează să se răcească începând de vineri, când sunt prognozate ploi abundente, potrivit departamentului meteorologic.

În Sunndalsmora a fost înregistrată de asemenea cea mai ridicată temperatură pentru luna decembrie în Norvegia, cu 18,3 grade, măsurată în 1998, şi cea mai ridicată temperatură de februarie, cu 18,9 grade, înregistrată aici în 1990.

Temperaturi blânde s-au înregistrat şi în alte localităţi din ţară. Andalsnes a deţinut joi pentru o scurtă perioadă recordul de cea mai ridicată temperatură pentru luna ianuarie, cu 18,6 grade, potrivit biroului meteorologic. 

Zielel aceste s-au înregistrat temperaturi mai mari îb state din nordul Continentului decât cele din zona mediteraneană. 

2019 a fost cel mai călduros an înregistrat în Rusia de la debutul consemnărilor meteorologice, în urmă cu aproape 130 de ani, au anunţat serviciile de meteorologie luni, într-o perioadă în care Moscova se confruntă cu o iarnă neobişnuită, lipsită de zăpadă, relatează AFP.

"La modul general, anul acesta în Rusia a fost cel mai cald din întreaga perioadă de observaţii instrumentale", a declarat directorul Centrului de Hidrometeorologie, Roman Vilfand, citat de agenţiile ruse. Potrivit acestuia, temperatura medie anuală consemnată la Moscova în 2019 a depăşit recordul stabilit anterior cu 0,3 grade Celsius, ajungând la 7,6 - 7,7 grade Celsius.

Monitorizarea meteorologică există din 1891 în Rusia şi din 1879 în Moscova.

Capitala rusă traversează în prezent o iarnă blândă, neobişnuită şi îngrijorătoare într-o ţară deosebit de expusă schimbărilor climatice.

În ultimele două săptămâni, temperaturile moscovite au depăşit cu uşurinţă 4 grade Celsius, în condiţiile în care media obişnuită pentru luna decembrie era de minus 6 grade Celsius - în general sinonimă cu un strat gros de zăpadă, deocamdată absent. Plantele care anunţă în mod tradiţional sosirea primăverii au înflorit deja, cu cel puţin trei luni înainte de perioada obişnuită.

Potrivit meteorologului Anatoly Tsygankov, în decembrie la Moscova a fost cu 10 grade mai cald în comparaţie cu valorile medii de temperatură. Potrivit acestuia, fenomenul poate fi explicat prin prezenţa unor mase de aer tranzitorii din Atlantic, dar şi prin schimbările climatice.

În această vară, Siberia a fost afectată de incendii forestiere excepţionale, pe care experţii le asociază în mod direct cu efectele schimbărilor climatice.

Anul 2019, marcat de numeroase dezastre climatice, se va înscrie printre cei trei ani cei mai călduroşi înregistraţi după anul 1850 şi va încheia un deceniu ''de căldură excepţională'', a avertizat Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) la începutul lunii decembrie, aminteşte AFP. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite