Cehia: manifestații „împotriva sărăciei“, la Praga

0
Publicat:

Creşterea costurilor pentru alimente şi combustibil a scos din nou oamenii pe străzile din Praga pentru a cere mai mult ajutor de la guvernul ceh, relatează DPA.

Protestul "Împotriva sărăciei" care a avut loc sâmbătă în Piaţa Wenceslas a fost organizat de sindicate şi a atras mii de oameni.

"Noi am venit nu pentru că nu avem ce face, ci pentru că ne este teamă pentru viitorul nostru", a declarat Josef Stredula, preşedintele confederaţiei sindicale CMKOS.

Cererile sale includ o creştere a salariului minim, în prezent echivalentul a 644 de dolari pe lună, şi ca statul să reglementeze costul bunurilor de zi cu zi.

Preţurile de consum din Republica Cehă au crescut cu 17,2% în august faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor agenţiei naţionale de statistică.

Ca măsură de urgenţă împotriva preţurilor ridicate la energie, guvernul de centru-dreapta condus de prim-ministrul Petr Fiala a adoptat un plafon de preţ la energia electrică şi gaze pentru gospodării şi întreprinderile mici, care va intra în vigoare din noiembrie.

La Praga au avut loc câteva manifestaţii de mare amploare la care s-a cerut guvernului să facă mai mult pentru a combate creşterea preţurilor. Mulţi protestatari dau vina pe răspunsul UE la războiul din Ucraina şi cer încetarea sancţiunilor impuse Rusiei.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite