Boris Johnson, înainte de deschiderea COP26: Civilizaţia se poate prăbuşi precum Imperiul Roman dacă nu acţionăm împotriva crizei climatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul britanic Boris Johnson
Premierul britanic Boris Johnson

Liderii lumii trebuie să acţioneze direct şi rapid împotriva schimbărilor climatice, a avertizat prim-ministrul britanic, înainte de începerea summit-ul COP26 de la Glasgow. El a subliniat că „civilizaţia se poate prăbuşi asemenea Imperiului Roman antic dacă nu sunt luate măsuri”, relatează Reuters.

Premierul britanic a spus că generaţiile viitoare riscă foametea, conflictul şi migraţia în masă dacă nu sunt făcute progrese în lupta contra schimbărilor climatice.

„Nu mai este niciun dubiu că aceasta este realitatea cu care trebuie să ne confruntăm”, a spus el la sosirea la Roma, avertizând că actualele condiţii de trai se vor deteriora rapid dacă nu schimbăm cursul.

„Ştim care a fost povestea declinului şi căderii Imperiului Roman şi mi-e teamă că acelaşi lucru este posibil şi astăzi”, a spus Johnson.

Începând de duminică, reprezentanţii a circa 200 de ţări se vor reuni timp de două săptămâni la la Glasgow în cadrul conferinţei ONU privind clima ,COP26, şi  vor încerca să cadă de acord asupra modalităţilor de a reduce în continuare emisiile de CO2, în speranţa de a menţine încălzirea globală sub 1,5 grade Celsius comparativ cu epoca preindustrială. Pentru mulţi, acest summit ONU reprezintă ultima şansă de a atinge acest obiectiv. Doi poluatori importanţi, Xi Jinping şi Vladimir Putin şi-au anulat prezenta.

Şi Papa Francisc a cerut liderilor mondiali care se vor reuni la COP26, summitul ONU privind schimbările climatice programat să înceapă duminică la Glasgow (Scoţia), să ofere "de urgenţă" "răspunsuri eficace la criza ecologică", informează AFP.

"Decidenţii politici care se vor reuni la COP26 de la Glasgow sunt chemaţi de urgenţă să dea răspunsuri eficace la actuala criză ecologică şi să ofere astfel o speranţă concretă generaţiilor viitoare", a declarat suveranul pontif în timpul unei alocuţiuni difuzate pe BBC.

Papa a avertizat cu privire la o "ameninţare fără precedent a schimbărilor climatice şi la degradarea casei noastre comune". Cu toate acestea, potrivit papei, această "succesiune de crize de mediu, economice, umanitare şi de sănătate" care lovesc în acest moment planeta constituie, poate, şi un moment care oferă "oportunităţi", "pe care nu trebuie să le irosim".

"Cea mai importantă lecţie de învăţat din aceste crize este nevoia noastră de a construi împreună, astfel încât să nu mai existe graniţe, bariere sau ziduri politice în spatele cărora să ne ascundem", a explicat el, criticând retragerea în "izolaţionism, protecţionism şi exploatare". "Nu ieşim niciodată dintr-o criză singuri, fără ceilalţi", a subliniat Francisc.

Papa, în vârstă de 84 de ani, nu va participa personal la COP26, însă "numărul doi" din Vatican, cardinalul Pietro Parolin, va conduce delegaţia Sfântului Scaun.

La începutul acestei luni, Papa s-a alăturat celor circa 40 de lideri religioşi care le-au cerut şefilor de guvern care participă la COP26 să ia "măsuri urgente, radicale şi responsabile" pentru a reduce considerabil emisiile de gaze cu efect de seră. 

China a depus oficial noile sale angajamente înaintea COP26 

China, cel mai mare emiţător de gaze cu efect de seră, a depus oficial joi documentul cu noile sale angajamente în domeniul climatic, cu trei zile înaintea deschiderii COP26, conferinţă crucială pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, a comunicat ONU, transmite AFP.

În această 'contribuţie naţională' (NDC) revizuită, China se angajează să atingă vârful de emisii 'înainte de 2030' şi neutralitatea emisiilor de carbon 'înainte de 2060', obiective conforme cu anunţurile preşedintelui Xi Jinping.

Aceste noi angajamente, postate pe site-ul Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite cu privire la schimbările climatice (CCNUCC), mai prevăd reducerea intensităţii emisiilor de dioxid de carbon (emisii de CO2 raportate la PIB) cu peste 65% comparativ cu anul 2005.

Precedenta NDC a Chinei prevedea angajamentul de reducere a intensităţii emisiilor de CO2 cu 60-65% până în 2030 şi de atingere a vârfului de emisii 'în jurul lui 2030'.

În contribuţia sa, Beijingul aminteşte că statele dezvoltate trebuie 'să-şi asume responsabilităţile istorice şi să continue să ia cu hotărâre conducerea în materie de reducere de emisii'.

Conform acordului de la Paris - semnat în 2015 şi care îşi propune să limiteze încălzirea climatică sub pragul de +2°C şi, dacă este posibil, la +1,5°C faţă de epoca preindustrială, statele părţi trebuie să depună la fiecare cinci ani o 'contribuţie naţională' revizuită în sus.

Noua contribuţie a Chinei, ţară responsabilă de peste un sfert din emisiile globale de gaze cu efect de seră, era aşadar foarte aşteptată înaintea COP26, care se va deschide oficial duminică la Glasgow, în Scoţia.

De notat că ONU a afirmat luni că noile angajamente climatice anunţate în ultimele săptămâni ar determina în continuare o încălzire 'catastrofică' a climei cu +2,7°C.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite