Bogaţii Greciei, sub lupa Fiscului
0
Oameni de afaceri, armatori, politicieni şi sportivi sunt anchetaţi pentru evaziune fiscală. Printre aceştia se află şi preşedintele Parlamentului, Evangelos Meimarakis.
Guvernul grec, aflat sub presiunea creditorilor internaţionali pentru a strânge 13,5 miliarde de euro prin creşteri de taxe şi reduceri de cheltuieli, este decis să-i facă pe cei bogaţi să poarte o parte din povară.
La cererea Atenei, autorităţile financiare britanice au transmis acesteia o listă cu circa 400 de persoane care au efectuat tranzacţii cu proprietăţi imobiliare în Grecia, începând din 2009, scrie „New York Times". Oficialii examinează această listă pentru a stabili dacă cei incluşi - oameni de afaceri cunoscuţi, bancheri, armatori şi atleţi profesionişti - au ocolit plata taxelor prin declararea unor averi mai mici.
Potrivit studiilor, taxele necolectate se ridică la circa 30 de miliarde de euro pe an şi o parte semnificativă din această sumă a fost trimisă în afara ţării, deoarece bogaţii caută să se adăpostească de furtuna financiară din Grecia.
În această săptămână, guvernul premierului Antonis Samaras a deschis o anchetă privind conturile bancare a peste 30 de politicieni greci, pentru a stabili dacă vor fi acuzaţi de evaziune fiscală şi de acumulare ilegală de avere.
Unde sunt ascunse averile
Politicienii de pe listă îl includ pe preşedintele Parlamentului grec, Evangelos Meimarakis, ceea ce pune într-o situaţie dificilă coaliţia de guvernare, în condiţiile în care există şi acuzaţii de spălare de bani ce vizează doi foşti miniştri. În afară de Londra, băncile din Singapore şi chiar din Georgia au devenit destinaţii preferate pentru fondurile care ies din ţară, chiar dacă paradisul fiscal tradiţional este Elveţia, datorită regulilor mai permisive ale acestor ţări privind acceptarea de sume mari din străinătate. Singapore şi Suedia nu au dorit să comunice informaţii despre clientela greacă, însă Londra a fost mai cooperantă.
Munca la negru
Atena este disperată să strângă fonduri la buget. Recent, guvernul a închiriat insule nelocuite şi chiar a scos la vânzare fosta reşedinţă a consulului general al Greciei la Londra. Cum apartenenţa Greciei la zona euro este în pericol, toate resursele sunt mobilizate pentru a strânge bani la buget.
Unu din trei angajaţi din Grecia nu are asigurare socială şi nu este înregistrat în actele companiei unde lucrează, potrivit unor inspecţii derulate de o agenţie guvernamentală elenă în primele şase luni ale acestui an, în timpul cărora au fost verificate 18.698 de afaceri.
Aproape 43% din persoanele care lucrau la negru sunt cetăţeni străini, iar puţin peste 57% - greci.
Economia Greciei se află în al cincilea an de recesiune, iar PIB-ul este estimat să scadă şi anul următor. Statul elen a fost nevoit să ceară ajutor financiar extern, după ce îndatorarea foarte mare a ţării a ridicat la niveluri nesustenabile costurile de împrumut.
Pachetele de ajutor financiar, însumând 240 de miliarde de euro, sunt condiţionate de măsuri dure de austeritate.
30 de miliarde de euro pe an este evaziunea fiscală în Grecia.